FLORIAN CONSTANTIN, un „cavaler al Tristei Figuri” la IZVOARELE

0
1312

Comuna Izvoarele are o suprafaţă de 4.819 hectare, într-o zonă centrală a judeţului, la 29 de km de Slatina. Aşezată în Câmpia Boianului şi străbătută de pârâul Iminog, are în componenţă satele Izvoarele şi Alimăneşti. Ambele biserici, din cele două sate, sunt declarate monumente istorice. Se învecinează la nord cu comuna Vâlcele, la est cu Stoicăneşti, iar la sud şi vest, cu Mărunţei. Atestarea documentară a satului izvoarele este dată de hrisovul din 23 iulie 1512, prin care Neagoe Basarab întăreşte unei mănăstiri nişte sate, ocazie cu care printre martori este menţionat şi „din Izvoară, Frînco”. Satul Alimăneşti este menţionat în actul din 11 aprilie 1662, din care aflăm că aparţinea doamnei Ilina Năsturel, soţia lui Matei Basarab. În 1973, populaţia comunei era de 4.780 de locuitori. În 2011, era de 3.485 locuitori. Cele mai importante evenimente anuale sunt Ziua eroilor comunei, pe 14 ianuarie, şi Ziua comunei, pe 27 iulie. Consiliul Local rezultat din alegerile anului 2016 este alcătuit din 8 consilieri de la PSD, 3 de la PNL şi 2 de la UNPR. Viceprimar este Eugen Florentin Socherel.

 Florian Constantin este primar în comuna Izvoarele începând din 2012, când a candidat pe listele USL. S-a născut pe 11 mai 1965 în Izvoarele. După absolvirea liceului şi satisfacerea stagiului militar, a lucrat, până în 1992, la Abatorul Slatina. Apoi, din 1994, s-a angajat la SC ALRO Slatina, unde a lucrat până în 2012, când a avut proasta inspiraţie să candideze ca primar în comuna sa natală. Prima întrebare pe care i-am adresat-o a fost în legătură cu semnificaţia zilei de 14 ianuarie, pentru comună. Ne-a spus că în 14 ianuarie 1961 ţăranii din Izvoarele au scris o pagină de istorie, opunându-se colectivizării forţate şi înfruntând forţele de represiune. În 14 ianuarie 2014 s-a comemorat trecerea a 53 de ani de la acele evenimente şi, de atunci, 14 ianuarie a rămas să fie sărbătorită ca Ziua eroilor comunei, pentru ca spiritul dreptăţii şi libertăţii să nu moară niciodată în comuna Izvoarele. În continuare, d-l primar, evocând perioada petrecută la ALRO, ne-a spus că a fost cea mai liniştită din viaţa sa, mai ales în comparaţie cu ce a început să trăiască imediat după ce a câştigat alegerile din 2012. Devenind primar, a căzut, după expresia domniei sale, ca „într-un cazan în clocot”. Toate proiectele pe care le-a moştenit de la fosta administraţie erau cu probleme. Şi-a atras imediat numeroase duşmănii personale, pentru că a refuzat să achite facturi pentru lucrări efectuate de mântuială sau efectuate numai pe hârtie. Lucrări de zeci de miliarde de lei, unele doar începute şi apoi lăsate în paragină, altele executate în bătaie de joc, trebuiau să fie plătite de noul primar. Şi pentru că acesta a refuzat, a fost imediat supus unor presiuni de neimaginat, executanţii de lucrări fictive găsindu-şi aliaţi chiar printre funcţionarii din Primărie. Iar când au găsit momentul potrivit, l-au atacat direct, drept în faţă, sperând să-l doboare pentru totdeauna, să nu se mai poată ridica. Momentul ales: primăvara anului 2016, când se apropia campania pentru alegerile locale. În 25 aprilie a fost suspendat din funcţie şi plasat sub control judiciar, pentru abuz în serviciu. Concret, acuzaţia era că în august 2013 a încheiat un contract păgubos pentru realizarea campusului şcolar de la Şcoala de Arte şi Meserii din comună, paguba fiind apreciată la nivelul a 216.002,92 lei. Timp de 60 de zile a stat în control judiciar, până în 23 iunie, alegerile locale din 10 iunie 2016 găsindu-l, aşadar, în această situaţie ingrată. Şi totuşi a câştigat. Şi-a făcut singur campanie. A mers din poartă în poartă şi le-a explicat oamenilor ce vrea să facă pentru ei. Convinşi de dreptatea lui, oamenii l-au ales din nou ca primar. La puţin timp, instanţa s-a convins şi ea şi l-a achitat definitiv. Un fapt demn de subliniat este că însuşi reprezentantul Parchetului s-a pronunţat, în faţa judecătorului, pentru o soluţie de achitare. Dar necazurile primarului din Izvoarele nu s-au sfârşit aici. În iulie 2017, a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de şantaj, ultraj, purtare abuzivă şi instigare la abuz în serviciu după ce ar fi ameninţat-o cu bătaia pe secretara Primăriei.

Sub această presiune continuă a adversarilor săi, Florian Constantin şi-a găsit suficient timp şi pentru administrarea comunei. Cu bani obţinuţi prin GAL, a amenajat un parc, a făcut scări în cimitir, fântâni de mare adâncime pentru animale şi pentru oameni, la câmp. Apa era o mare problemă în Izvoarele. Oamenii se duceau cu butoaiele să-şi adape animalele la câmp. În mijlocul unuia dintre izlazuri (suprafaţa totală de izlaz este de circa 240 de hectare, cam insuficientă la numărul de animale din comună), exista un lac, dar vara seca. Săpând două fântâni, acum este apă permanent. La un alt izlaz, săpând, a dat de izvor şi l-a drenat printr-un şanţ, făcându-l să se scurgă în lacul pe care l-a săpat la baza şanţului, astfel asigurând şi acolo apă în permanenţă. De o atenţie deosebită din partea sa s-au bucurat şcolile şi grădiniţele, deci tânăra generaţie, viitorul comunei. Sunt două şcoli generale în Izvoarele, ambele cu clase de I-VIII, două grădiniţe şi un liceu. În cadrul campusului şcolar, unde lucrările se apropie de finalizare, s-au înfiinţat săli noi de clasă, ateliere, sală se sport şi o cantină unde ar putea servi o masă caldă şi elevi din comunele apropiate, dacă se va hotărî să se dea o masă caldă elevilor. În total, în Izvoarele sunt circa 570 de copii, din acest punct de vedere comuna Izvoarele putându-se considera fericită, în comparaţie cu multe alte comune în care numărul copiilor scade de la un an la altul. Iar primarul Izvoarelor se dovedeşte prin tot ceea ce face foarte apropiat de tânăra generaţie. 

Ori de câte ori am adus vorba despre tineri, am simţit în domnia sa un fel de însufleţire bruscă, ieşind din umbra-i de tristeţe. Auziserăm noi despre un hobby al dânsului şi nu am ratat ocazia să-l întrebăm în legătură cu acesta. Ne-a explicat că totul a pornit de la un fel de revoltă împotriva lui însuşi, nemulţumit de aspectul său fizic, cu multe kilograme în plus. Aşa s-a hotărât să practice culturismul. Pentru început, şi-a cofecţionat nişte greutăţi cu care se „juca” tot timpul, chiar şi la serviciu, în scurtele pauze de lucru. Apoi, în podul casei sale şi-a amenajat o adevărată sală de sport, cu toate aparatele necesare. Aici îşi petrecea majoritatea timpului liber. Iar rezultatele n-au întârziat să apară. Acum, în comună este cunoscut şi sub numele de „Arnold”, sau „Terminatorul”, datorită aspectului său musculos, comparabil cu cel al cunoscutului actor american. Dar bucuria practicării acestui sport este trăită împreună cu mulţi tineri din comună, care vin la „sala de sport” a primarului şi trag de fiare împreună cu el. Nimeni nu plăteşte niciun preţ pentru accesul la sală, uşa le este deschisă tuturor, singura „plată” a primarului este dată de bucuria de a se vedea înconjurat de tineri şi de a şti că, astfel, îi ajută să crească frumos şi feriţi de tentaţiile alcoolului şi tutunului. Este foarte mândru de tinerii care pleacă în străinătate şi se întorc cu bani, întemeindu-şi gospodării şi familii. Nu uită să precizeze că aproximativ 60% din casele existente în comună sunt noi, ridicate de tinerii care lucrează fie în străinătate, fie pe la întreprinderile din Slatina, fie în propria gospodărie transformată într-o adevărată microfermă. Şi încă mai sunt destui care ar vrea să se angazeze, şi nu numai tineri, în comuna Izvoarele existând suficientă forţă de muncă, astfel încât niciun investitor nu ar avea probleme din acest punct de vedere. Există deja o croitorie cu vreo 20 de angajaţi, dar se poate investi şi în alte domenii, în cel piscicol, de pildă, Primăria putând oferi circa 19 hectare de luciu de apă. Se poate, de asemenea investi în crearea unor puncte de colectare, depozitare şi valorificare a produselor agricole, în amenajarea unor microferme specializate în creşterea animalelor, în legumicultură, agroturism etc. Un alt motiv de mândrie i-l oferă şi şi tinerii din ansamblul „Izvoraşul”, cu băieţi şi fete din comună, inclus în ansamblul mai larg „Porţile Olteniei”, înfiinţat şi sprijinit de GAL Ghimpeţeni. Şi nu în ultimul rând, căluşarii din Izvoarele, neîntrecuţi prin măiestria jocului lor care valorifică tradiţii străbune, sedimentate în straturile adânci ale istoriei locale.

Principalul proiect pe care primarul Florian Constantin urmează să-l implementeze în acest mandat este cel referitor la apă şi canal, pe AFIR, pentru satele Izvoarele şi Furculeşti (un cartier al satului Alimăneşti). Proiectul este în valoare de 3 milioane de euro, este aprobat şi urmează licitarea. Problema este că sunt vreo 15 firme care se bat pe contractul acesta şi se aşteaptă ca procesul de licitare să decurgă extrem de anevoios. Un alt proiect important este cel care prevede asfaltarea drumului comunal DC 190, care pleacă din Izvoarele, de la Casa Verde, până la intersecţia cu Mărunţei şi Coteana, pentru care este aprobată o finanţare de 4,5 miliarde de lei, prin PNDL-2. Urmează să se toarne un covor asfaltic peste betonul care acum este făcut praf, dacă s-a lucrat de mântuială. Încă un proiect prevede asfaltarea a 10,8 km de străzi laterale în toată comuna, iar dacă s-ar realiza şi proiectul care încă nu e depus, pentru asfaltarea a încă 5 km de străzi laterale, care prevede şi dalare de şanţuri şi construire de podeţe, s-ar cam termina cu asfaltarea în comuna Izvoarele. În sfârşit, prin GAL, urmează să realizeze un teren de minifotbal în satul Alimăneşti.

Cam acestea îi sunt proiectele de viitor, pe care speră să le realizeze până în 2020, apelând mai ales la banii europeni şi guvernamentali, căci veniturile locale, din taxe şi impozite, în cuantum de circa 3 miliarde de lei vechi, sunt prea mici ca să-şi propună lucruri mari, pe baza lor. Există însă o condiţie fundamentală: tot ce şi-a propus şi a promis va fi realizat sută la sută numai dacă va fi lăsat în pace, să lucreze în linişte şi să nu se mai aştepte, ca până acum, ca după fiecare colţ de stradă să-i sară faţă câte un lătrător şi să fie nevoit să-şi piardă timpul căutând să-i evite muşcătura. Pentru tot ce a îndurat până acum, el nu poartă ranchiună nimănui. Nici măcar nu s-a bucurat când, în octombrie 2017, Marian Florescu, patronul fostei SC Marsilva care a afectuat aproape toate lucrările pe bani publici din Izvoarele, de pe urma căruia a avut atâtea necazuri, a fost condamnat la 12 ani cu executare, decizie nedefinitivă, tocmai pentru că, în perioada 2006-2015, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli care aveau la bază operaţiuni fictive. Florian Constantin s-a convins încă o dată, dacă mai era nevoie, că există un Dumnezeu care, mai devreme sau mai târziu, le îndreaptă pe toate.