Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 120 de noi contracte de finanțare prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Contractele, încheiate între autoritățile publice locale din 120 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării, au o valoare totală de 230.090.834,40 lei și vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea unor puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice, realizarea și extinderea unor rețele de supraveghere video, dezvoltarea unor sisteme inteligente de management local și digitalizarea serviciilor la nivelul localităților.
Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 3.129 contracte de finanțare, în valoare totală de 21.013.459.190,65 de lei, a precizat ministrul.
Lista contractelor de finanțare semnate pentru C10 – Fondul Local la nivelul județului Olt sunt:
- DEZVOLTARE INFRASTRUCTURĂ TIC (SISTEME INTELIGENTE DE MANAGEMENT) ÎN COMUNA CÂRLOGANI, JUDEȚUL OLT – în valoare de 2.341.857,86 lei
- Sisteme inteligente de management local pentru dezvoltarea de servicii și structuri de sprijin, specializate pentru administrația publica Bobicesti – 2.195.407,53 lei
- Realizare Baze de date GIS la nivel local /Date deschise – platformă de date deschise în care datele disponibile la nivel de localitate (date sectoriale) sunt accesibile publicului , in comuna Optaşi-Măgura, județul Olt – 451.067,00 lei
- Osica de Jos: Asigurarea infrastructurii pentru transport verde ITS/ alte infrastructuri TIC – 2.021.014,49 lei
- Digitalizarea aparatului administrativ in comuna Osica de Sus, judetul Olt – 712.532,09 lei
- Digitalizarea aparatului administrativ si implementarea unui sistem de supraveghere video in comuna Scarisoara, judetul Olt – 2.193.048,63 lei