Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal, a anunțat că în urmă cu un an, începeau lucrările de modernizare și extindere a sistemului de iluminat public în vederea creșterii eficienței energetice. Proiectul a fost finalizat cu succes în luna martie, iar valoarea sa s-a ridicat la aproximativ 1 milion de euro.
În cadrul acestui proiect, au fost realizate următoarele lucrări:
- Au fost montate 2046 de corpuri de iluminat LED cu eficienţă ridicată, puncte de aprindere, cutii de distribuţie, cutii de trecere, linii electrice de joasă tensiune subterane sau aeriene.
- Au fost realizate fundaţii, stâlpi, elemente de susţinere a liniilor, instalaţii de legare la pământ.
- Au fost montate console, accesorii, conductoare, izolatoare, armături, echipamente de comandă, automatizare şi măsurare utilizate pentru iluminatul public.
”Prin acest proiect am redus cu peste 40% costurile facturilor la energie electrică pentru iluminarea orașului și am extins rețeaua în zone insuficient luminate”, declară Ion Doldurea, primarul Municipiului Caracal.