– D-le primar, sunt convins că nu v-a fost uşor să renunţaţi la o carieră în învăţământ pentru alta într-un domeniu pentru care nu eraţi pregătit. Ce v-a determinat să schimbaţi catedra pe un fotoliu de primar?
– Într-adevăr, nu mi-a fost deloc uşor să renunţ la catedră, la copiii de care mă ataşasem şi la nişte colegi cu care am împărtăşit multe bucurii. Până la urmă însă, hotărându-mă să candidez pentru funcţia de primar, am gândit că, din această funcţie, voi putea să fac mai mult pentru şcoală, pentru copii şi pentru profesori. În acelaşi timp, dragostea mea pentru această comună era prea mare ca să nu mă determine să ies din spaţiul totuşi îngust al unei catedre şi să încerc să ajung în postura de a decide cu privire la prezentul şi viitorul ei. Eram şi tânăr pe atunci, aveam 33 de ani în 2000 şi mă vedeam în stare să mă lupt cu oricine pentru a aduce în comuna mea tot binele din lume.
– Ne puteţi spune ceva despre istoria comunei?
– Avem o istorie veche, care începe de pe vremea daco-romanilor. Dar, ca să nu începem să vorbim de la daci şi romani, să venim mai încoace şi să spunem că ramurile cele mai apropiate din care ne tragem sunt familiile Jianu şi Brâncoveanu. Dumitrache, fratele renumitului haiduc Iancu Jianu, a cumpărat moşia Cezienilor de la boierii Craioveşti, pe la anul 1800. Mai târziu, un nepot al acestuia şi-a schimbat numele de familie din Jianu în Cezianu, inspirat şi de faptul că se vorbea foarte mult despre două plăcuţe ce tocmai fuseseră descoperite, pe la 1842, la Grojdibodu, unde familia Jianu mai avea o moşie. Din acele plăcuţe reieşea că generalul roman Plautus Caesianus, comandantul garnizoanei din localitate, şi-a împroprietărit veteranii cu suprafeţe de pământ într-o zonă care ajungea până pe teritoriul de azi al comunei noastre. Aşadar, numele localităţii noastre derivă de la numele acelui general roman. În 2007, ne-a vizitat comuna fiica principesei Brâncoveanu, ocazie cu care am dezvăluit două plăci comemorative dedicate celor doi fraţi ai domniei sale, morţi în al doilea război mondial. Din cauză că au fost boieri, numele lor nu fuseseră inscripţionate pe Monumentul Eroilor din Cezieni, ridicat în anii comunismului. A fost ca o reparaţie istorică. În plus, m-a impresionat gestul celor mai bătrâni oameni din sat care, cu lacrimi în ochi, cădeau la picioarele fiicei principesei şi-i sărutau mâinile.
– Ca fost profesor de chimie, cum aţi resimţit primele probleme întâmpinate în Primărie? Nu v-au speriat? Administraţia unei comune nu este o ştiinţă exactă, iar lucrul cu omul se zice că este cel mai greu.
– Aveam idee de ce mă aşteaptă, dar nu la un nivel atât de complex. Şi nu m-am speriat, pentru că l-am avut mereu alături pe cel căruia Cezieni îi datorează aproape întreg acest prezent, pe d-l ing. Tudor Dănacu, cel care mi-a fost ca un mentor. Obişnuit să obţin la orice problemă un rezultat concret, exact şi verificabil, noile probleme care mi-au ieşit dintr-o dată în faţă m-au surprins un pic, la început, prin marja foarte largă în care trebuia să încadrez rezultatul. Am înţeles repede despre ce este vorba şi am trecut la treabă.
– Aţi avut un plan, o strategie? Aţi ştiut cu ce să începeţi?
– Am avut un plan de campanie, dar am început cu ceea ce îmi era deja familiar: cu învăţământul şi cultura. Grădiniţele, şcolile, căminul cultural nu arătau deloc bine, iar condiţiile în care copiii şi profesorii îşi desfăşurau activitatea sufereau la multe capitole. Drept urmare, am construit o grădiniţă nouă, iar pentru că mai aveam nevoie de încă o grădiniţă, am cumpărat o clădire ce a aparţinut fostului CAP, vechea brutărie, am modernizat-o şi am dotat-o corespunzător, transformând-o într-o grădiniţă la standarde europene. Şcoala a fost şi ea reparată, ştiu că aţi vizitat-o şi aţi fost în mod plăcut impresionat de ce aţi văzut. Le-am făcut şi un teren de sport şi menţin o colaborare strânsă cu şcoala, cu profesorii şi copiii, răspunzând prompt la oricer solicitare, inclusiv facilitându-le excursii anuale prin asigurarea transportului cu cele două microbuze. În total, la şcoală şi grădiniţă, avem un număr de 150 de copii ce reprezintă viitorul comunei noastre. Încă din acest stadiu, căutăm să le dezvoltăm gustul pentru tot ce ţine de cultură: pentru frumos, pentru valori, pentru tradiţii. Şi pentru că nu aveau un spaţiu adecvat în care copiii să poată desfăşura activităţi culturale, le-am pus la dispoziţie un cămin cultural modern, renovând vechea clădire care în 2000 ajunsese o ruină. Practic, l-am construit de la zero şi l-am dotat cu tot ce se cere, mobilier, electronică, inclusiv cu costume populare. La fel am procedat şi cu vechea clădire a şcolii: am renovat-o, am modernizat-o şi am transformat-o în sediu de Primărie, cel în care ne desfăşurăm activitatea în prezent. În legătură cu căminul cultural, trebuie să mai subliniez un lucru foarte important: aici îşi desfăşoară activitatea Ansamblul Folcloric „Ghiocelul”, înfiinţat de inginerul Dănacu în 1973 şi reînfiinţat de mine în 2000. În 1974, echipa de copii căluşari din acest ansamblu a participat la un concurs în capitala Marii Britanii, de unde s-a întors cu Premiul I şi cu premiul special al televiziunii engleze. De când l-am reînfiinţat, „Ghioceul” nostru a înflorit pe mai toate continentele, sub îndrumarea instructorului Teodor Ţenea (Dodu). Impresionant răspunsul unui copil, la întrebarea de ce a venit să se înscrie în acest ansamblu: „din instinct” – ceea ce spune multe în legătură cu rădăcinile extrem de adânci ale dansului popular în Cezieni.
– Am mai fost o dată în Cezieni, pe vremea predecesorului dvs. în funcţie. Drept să vă spun, atunci nu mi s-a părut atât de frumoasă şi curată această comună. În plus, drumul de la Caracal şi până aici nici măcar nu era asfaltat.
– Nici nu vă spun cât m-am luptat cu autorităţile judeţene până să le conving de necesitatea şi urgenţa asfaltării acestui drum! Am reuşit în cele din urmă, iar lucrarea s-a finalizat în 2007. Cu aceeaşi ocazie s-au asfaltat şi străzile principale din Cezieni şi din celelalte două sate componente, Corlăteşti şi Bondrea. Fiind o comună cu o populaţie sub 2000 de locuitori, nu am putut depune proiecte pe fonduri europene pentru apă şi canalizare. Ne-a rămas alternativa fondurilor guvernamentale, ceea ce a însemnat însă un timp mai lung de aşteptare. De pildă, am depus proiectul de alimentare cu apă în 2006 şi abia în urmă cu doi ani, în 2015 adică, am reuşit să avem reţea de apă în toate cele trei sate. Urmează să realizăm canalizarea, avem proiect depus în acest sens, rămâne de văzut când vom primi şi aici finanţarea necesară. Totuşi, am avut şi trei proiecte pe fonduri europene. Unul dintre ele a însemnat realizarea de alei pietonale. Prin al doilea proiect am asfaltat drumul comunal ce face legătura dintre Cezieni şi Corlăteşti. Al treilea proiect a fost unul integrat, constând în dotarea căminului cultural şi a SVSU (Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă). Am vrut să accesez bani europeni şi pentru drumurile de exploataţie agricolă, dar n-am îndeplinit condiţiile de eligibilitate. O realizare importantă constă şi în finalizarea, în 2016, a Planului Urbanistic General.
– Pentru acest mandat, ce v-aţi propus?
– În primul rând canalizarea, aceasta ar fi lucrarea cea mai importantă, după care aş continua cu asfaltarea pe uliţele satelor. Un alt proiect se referă la reparaţia capitală a bisericii, care este monument istoric. De asemenea, am proiecte depuse pentru anveloparea clădirii şcolii şi pentru modernizarea căminului cultural. Am depus şi un proiect pentru modernizarea iluminatului public. La Centrul de reabilitare şi recuperare pentru persoane cu dizabilităţi, vreau să construiesc o sală de gimnastică de care să se folosească inclusiv orice persoană din comună doritoare de mişcare. Chiar în timpul acestui interviu, aţi văzut că mi-au fost aduse 2399 de cărţi funciare. În continuare, vreau să realizez cadastrarea completă a extravilanului.
– Au venit investitorii în Cezieni?
– Ca investitori, avem o firmă din Austria care a realizat aici un siloz cu o capacitate de 6.000 de tone. Mai avem două societăţi mai importante, una cu profil agricol, care lucrează circa 800 de hectare, şi alta cu profil de construcţii. Pe lângă acestea, avem şi ferma „Elias”, din Bondrea, care aparţine Fundaţiei „Elias”, după numele evreului Menahem Elias care, prin anii ’20 ai secolului trecut, a donat Academiei Române toată averea sa constând în domenii agricole în ţară şi străinătate, inclusiv la Cezieni. În cadrul Academiei Române s-a constituit această fundaţie, cu scop caritabil. În principal, ferma din Bondrea ajută Centrul pentru persoane cu dizabilităţi, din comuna noastră.
– În comuna dvs., peste câteva zile, va avea loc un eveniment deosebit: sărbătoarea iiei româneşti. Vă rugăm să vă referiţi, pe scurt, şi la acest eveniment.
– A intrat demult în tradiţia locuitorilor din Cezieni ca, o dată pe an, să cinstească portul popular şi în special ia, bluza românească atât de frumoasă, care a devenit o matrice culturală, recunoscută ca atare pe toate meridianele lumii. Da, pe 25 iunie, într-o frumoasă (sperăm) zi de duminică, sărbătorim la Cezieni ia românească, o zi în care sufletul românesc se scaldă în lumina acestui simbol al identităţii şi creativităţii spaţiului românesc. La Cezieni, prima ediţie este consemnată în 1920, în a treia zi de Paşte, când principesa Brâncoveanu, stăpâna moşiei şi conacului din localitate, i-a premiat pe creatorii celor mai frumoase ii, în cadrul unei ceremonii la care au participat toţi localnicii. Al doilea război mondial a întrerupt şirul manifestărilor anuale în cinstea iei de la Cezieni, practic a rupt un lanţ pe care, în atmosfera apăsătoare de după război, nimeni nu s-a mai gândit să-l refacă. Din fericire, în 1974, la iniţiativa unui om de suflet şi mare iubitor de istorie, Tudor Dănacu, tradiţia a fost reluată. După 1989 însă, în condiţiile în care noile autorităţi erau preocupate mai degrabă de tâlhărirea populaţiei minţite şi manipulate, peste ia de la Cezieni s-a aşternut din nou praful indiferenţei. De cum am câştigat alegerile în 2000, m-am gândit să reiau firul tradiţiei. Învierea acestei tradiţii, cu rădăcini atât de adânci în memoria colectivă, a devenit una dintre priorităţile primului meu mandat. Aşa se face că, din 2001, la Cezieni se sărbătoreşte din nou ia – acest simbol al sufletului românesc tradiţional.
– Ce noutăţi aţi pregătit pentru ediţia din acest an?
– Încurajând foarte mult portul iei în Cezieni, acum o poartă şi copiii, dar, cumva, am căzut în extrema cealaltă: se coase mai mult pentru stradă şi mai puţin autentic. Scopul comercial fiind atins, în sensul că iia de Cezieni se vinde bine, acum facem eforturi să revenim la cusătura tradiţională, strict autentică. sub îndrumarea d-nei instructor de la Şcoala Populară de Artă Olt, Olga Filip, originară din Cezieni. La această a 33-a ediţie, avem în program şi o lansare de CD cu nea Costică Lăutaru, un rapsod foarte îndrăgit, în vârstă de 76 de ani, din comuna noastră. Vor mai cânta Gheorghe Roşoga, Olguţa Berbec, Costel David, Dorina Mete şi Ansamblul Artistic „Doina Oltului”. Ne-au ajutat în organizarea acestei sărbători, şi pentru asta le mulţumim, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt, Şcoala Populară de Artă, Muzeul de Etnografie şi, bineînţeles, Consiliul Judeţean Olt, prin preşedintele său, Marius Oprescu, un om foarte îndrăgostit de sărbătoarea noastră, care intenţionează ca de la anul viitor s-o transforme în eveniment naţional.
– Vă mulţumesc, d-le primar.
