Acasă Administrație Craiova și Bulgaria pregătesc noi proiecte comune pentru infrastructură și transport

Craiova și Bulgaria pregătesc noi proiecte comune pentru infrastructură și transport

0
3

Consolidarea legăturilor dintre sudul României și Bulgaria prin investiții în infrastructură și dezvoltarea conexiunilor de transport s-a aflat în centrul unei întâlniri desfășurate la Primăria Craiova între primarul municipiului, Lia Olguța Vasilescu, și ambasadorul Bulgariei în România, Radko Vlaykov.

Întrevederea a vizat identificarea unor proiecte care ar putea contribui la intensificarea colaborării dintre cele două state, atât în domeniul mobilității, cât și în cel al turismului și schimburilor culturale. Printre temele discutate s-a numărat construirea autostrăzii Craiova–Calafat, un proiect considerat esențial pentru îmbunătățirea conexiunii rutiere dintre România și Bulgaria. Potrivit primarului Craiovei, investiția este avută în vedere pentru finanțare din fonduri europene, iar documentația necesară este pregătită de Consiliul Județean Dolj.

Un alt subiect abordat în cadrul întâlnirii a fost transportul pe Dunăre. Reprezentanții administrației locale consideră că România și Bulgaria ar trebui să colaboreze pentru atragerea de finanțări europene dedicate proiectelor transfrontaliere, astfel încât lucrările de dragare a fluviului să poată fi incluse în viitorul exercițiu financiar al Uniunii Europene.

Pe agenda discuțiilor s-a aflat și extinderea conexiunilor aeriene dintre cele două țări. Ambasadorul Radko Vlaykov și-a exprimat interesul pentru introducerea unor curse directe între Craiova și două destinații din Bulgaria, respectiv Plovdiv în sezonul rece și Burgas în perioada verii, în condițiile în care fluxul de turiști dintre cele două state este în continuă creștere.

Administrația locală susține că interesul cetățenilor bulgari pentru Craiova a devenit tot mai vizibil în ultimii ani. Un exemplu îl reprezintă perioada Târgului de Crăciun, când, potrivit primarului Lia Olguța Vasilescu, au existat zile în care peste 30 de autocare cu turiști din Bulgaria au traversat Vama Calafat pentru a vizita municipiul. Edilul afirmă că, după turiștii români, vizitatorii bulgari formează cea mai numeroasă categorie de turiști care ajung în Craiova, aspect care susține necesitatea dezvoltării unor legături de transport mai rapide și mai eficiente între cele două țări.

P.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.