Concesionarea terenului pe care ar urma să fie ridicată o mare unitate de alimentație publică, aprobată în Consiliul Local

0
601

Consilierii locali ai municipiului Slatina au aprobat, în ședința extraordinară de joi, 19 iulie, un proiect de hotărâre privind concesionarea, prin licitație publică, a terenului de pe suprafața fostei unități militare pe care și-l doresc pentru investiții câteva companii de renume internațional.

Este vorba despre un teren de 3.443 de metri pătrați pe care se pare că va fi construită o mare unitate de alimentație publică. Odată cu concesionarea, aleșii Slatinei au aprobat și caietul de sarcini și documentația de atribuire a acestei suprafețe de teren. Este ultima etapă din tot procesul de concesionare care presupune întocmirea caietului de sarcini și elaborarea documentației de atribuire. După această etapă urmează un anunț în partea a IV-a Monitorului Oficial în care se publică anunțul de concesionare și așteptăm toți investitorii interesați pentru concesionarea acelui teren. Publicarea își urmează cursul specific și în timp de 20 de zile de la momentul publicării așteptăm ofertele la sediul Direcției de Administrare a Patrimoniului. Procedura spune că trebuie să existe cel puțin trei oferte valide, acceptate ca să se poată încheia această procedură. Neexistând se reia procedura peste 10 zile urmând ca dacă nici următoarea licitație nu este gata să se treacă la o negociere directă. Noi sperăm să nu ajungem la acel termen și să se adjudece din prima înfățișare”, a declarat inițiatorul proiectului, viceprimarul municipiului Slatina, Claudiu Stăncioiu.

Potrivit oficialului, intenția de concesionare a fost luată în baza unei scrisori de intenții făcută de un investitor care dorește să dezvolte acolo o unitate de alimentație publică.

Administrația a demarat deja, în urma aprobării unui proiect de hotărâre, demolarea celor trei imobile în care a funcționat fosta unitate militară, două dintre ele fiind dărâmate până în momentul de față. „ Două clădiri s-au demolat deja. Urmează cea de-a treia. Își urmează cursul specific. Au un termen în care trebuie să demoleze acele clădiri. Așteptăm să le finalizeze. Cred că în două săptămâni va fi demolată și a treia clădire”, a adăugat Stăncioiu. În termen de șase luni de la încheierea contractului de concesiune, societatea care va câștiga licitația publică organizată de Primăria Slatina (pentru suprafața de 3.443mp) va trebui să ridice unitatea de alimentație publică, iar în termen de un an de la finalizarea investiției să creeze 50 de locuri de muncă. Terenul face parte din suprafața totală de teren de 11,6807 ha a fostei unități militare, transmis din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în domeniul public al municipiului Slatina, judeţul Olt, cu scopul utilizării într-un termen de 5 ani pentru realizarea obiectivului: „Ansamblu multifuncţional cu următoarele funcţiuni: locuinţe, dotări aferente acestora, servicii, comerţ, zone verzi, sport şi agrement”.

Ilie Bîzoi