În comuna Osica de Sus, PNL și PSD și-au dat mâna și au făcut alianță pentru bine cetățenilor.
În urma acestei înțelegeri, PNL a dat viceprimarul în persoana lui Dobre Viorel.
”Cu sprijinul și încrederea colegilor mei, am avut onoarea de a fi ales în funcția de viceprimar. Le mulțumesc din suflet pentru susținere și îi asigur că voi face tot ce îmi stă în putere pentru a ne îndeplini obiectivele comune. Știu că drumul nu va fi ușor – avem o comună mare, cu multe provocări, dar sunt convins că, prin muncă, răbdare și colaborare, vom reuși să realizăm lucruri frumoase și să aducem schimbări în bine. Vreau să rămân aproape de oameni, să le ascult nevoile și să le ofer tot sprijinul meu. Împreună, putem face comuna noastră mai curată, mai modernă și mai frumoasă.” a declarat Dobre.