Dacă cineva vrea să vadă, în doar câteva minute, diferența dintre o comună îngrijită și una lăsată de izbeliște, trebuie doar să treacă din Rușănești în Cilieni. Contrastul este atât de mare, încât ai impresia că intri într-o localitate abandonată, nu într-o comună din același județ.
În Rușănești, pe alei și pe marginea drumurilor vezi trandafiri, curățenie și spații întreținute.


În Cilieni, în schimb, înca de la intrare te întâmpină ciulinii, bălăriile și iarba crescută până aproape de un metru pe străzile principale. Imaginea este una revoltătoare pentru orice om care trece prin zonă.



Rușinică, domnule primar! În timp ce alte comune reușesc să tundă iarba și să păstreze un minim aspect civilizat, la Cilieni pare că vegetația a fost lăsată să preia controlul complet. Dacă nu ai vedea casele, ai putea crede că traversezi un câmp părăsit.
Localnicii au început deja să ironizeze situația și spun că localitatea nu ar mai trebui numită Cilieni, ci „Ciulini” sau „Ciulieni”, pentru că exact asta a ajuns să definească imaginea comunei: ciulinii și nepăsarea.
Mai grav este că totul se întâmplă chiar lângă Rușănești, o comună unde administrația și oamenii demonstrează că se poate și altfel. Acolo unde într-o parte vezi flori și ordine, în cealaltă vezi bălării, trotuare neîngrijite și străzi care arată ca după abandon.
Întrebarea pe care și-o pun mulți este simplă: chiar nu trece nimeni prin comună să vadă cum arată? Sau poate că imaginea actuală a devenit deja „normalitatea” pentru administrația din Cilieni.
Până atunci, diferența dintre cele două localități rămâne una greu de ignorat: la Rușănești înfloresc trandafirii, iar la Cilieni cresc nestingheriți ciulinii.

P.C.









