Echipa administrativă a municipiului Caracal a fost întregită prin numirea în funcția de administrator public a lui Cătălin TUDOR.
Cătălin TUDOR este un profesionist care s-a dedicat integral administrației publice.
Acesta, a absolvit Facultatea de Drept în 2004, după care, a urmat cursurile de masterat, iar în 2006, a promovat examenul de consilier juridic în Primăria Municipiului Caracal unde și-a desfășurat activitatea neîntrerupt până în prezent.
”În cadrul Primăriei Municipiului Caracal, după funcția de consilier juridic, Cătălin Tudor a fost director executiv la Direcția Administrație Publică Locală, 2013-2021, ulterior ocupând funcția de director executiv la Direcția Administrare Patrimoniu. Experiența sa de peste 17 ani în cadrul primăriei i-a dat posibilitatea să cunoască în detaliu, pe de o parte, cultura organizațională și procesul decizional din primărie iar, pe de altă parte, să cunoască comunitatea și nevoile ei. Funcția de Administrator Public îi va permite să contribuie într-un mod mult mai activ și aplicat la implementarea proiectelor pentru dezvoltarea durabilă a comunității, să elaboreze politici și strategii noi pentru atingerea obiectivelor administrației locale, să reprezinte Instituția Primarului în relația cu cetățenii, cu administrația centrală și cu alte instituții publice și private, în baza mandatului conferit de primarul Ion Doldurea. Îi urăm succes în continuare lui Cătălin, de data aceasta în calitate de Administrator Public – City Manager al Municipiului Caracal!” transmit reprezentanții Primăriei Caracal.