Blocul Materno-Infantil de la Spitalul Slatina, reabilitat termic

0
207

Consilierii județeni au aprobat, în ședința de joi, 28 aprilie, reabilitarea Pavilionului Materno-Infantil din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, acesta urmând să fie finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Proiectului „Reabilitare termică pentru creșterea eficienței energetice la Spitalul Județean de Urgență Slatina – Pavilion MaternoInfantil” în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului National de Redresare și Reziliență, Axa de investiții 2 – Schema de Granturi pentru Eficienta Energetica și Reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2 – Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, Apelul de proiecte de renovare energetică moderată a clădirilor publice, are o valoare de peste 38 de milioane de lei, cu TVA.

Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a precizat că vor mai fi depuse și alte proiecte pentru reabilitarea clădirilor aflate în administrare.

„Urmărim pe Programul Național de Redresare și Reziliență să reabilităm termic clădiri pe care le avem în administrare, este o măsură de sprijin la care ne încadrăm. Astăzi, am aprobat reabilitarea termică a Pavilionului Materno-Infantil, un proiect în valoare de 38 de milioane de lei, cu tot cu TVA. Următoarea etapă este să aprobăm și alte proiecte, în urmă cu o săptămână sau două am aprobat o altă reabilitare termică, și urmează să mai aprobăm două sau trei proiecte”, a spus Oprescu.

Blocul Materno-Infantil a fost construit în 1987 și are o suprafață desfășurată de 14.948 de metri pătrați.

Astfel, pavilionul în care funcționează Secția de Pediatrie, cele două Secții de Ginecologiie și Neonatologia din cadrul Spitalului Slatina va fi reabilitat termic prin aplicarea de termosistem pe zona opacă a fațadelor și schimbarea tâmplăriei.

„Intervențiile propuse pentru clădire conduc la o reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire de cel puțin 50% față de consumul anual specific de energie pentru încălzire înainte de renovarea clădirii. Intervențiile propuse pentru clădire conduc la o reducere a consumului de energie primară și a emisiilor de CO2, situată în intervalul 30% – 60%”, se arată în anexa proiectului de hotărâre.