BANI PENTRU INVESTIȚII PRIN PNDL PENTRU PRIMĂRIILE DIN OLT

0
1183
bty

Guvernul României a aprobat, în şedinţa din 22 iulie, o Hotărâre privind alocarea sumei de 260 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) – etapele I şi II.

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) a efectuat plăți de 260 de milioane de lei pentru beneficiarii publici (unități administrativ teritoriale) care au depus solicitări pentru decontarea sumelor ce prevăd lucrări executate sau bunuri pentru 304 obiective de investiții. Alocarea vizează proiectele de investiții din cele doua programe ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Suma asigură continuitatea derulării programului în perioada imediat următoare, prin onorarea solicitărilor de transfer înregistrate de MLPDA.

Șapte comune din Olt au primit bani pentru finanțarea programelor de investiții prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Este vorba despre comunele: Dobroteasa, Izbiceni, Brebeni, Grădinile, Iancu Jianu, Stoicănești și Ștefan Cel Mare. Suma alocată se ridică la valoarea totală de 3.832.812,78 de lei.

Situația plăților PNDL efectuate în data de 23 iulie 2020 pentru obiectivele de investiții din județul Olt pot fi consultate în tabelul de mai jos:

MINISTERUL LUCRARILOR PUBLICE, DEZVOLTARII SI ADMINISTRATIEI
SITUAȚIA
plăților PNDL efectuate în data de 23.07.2020

Nr. crt SUMA PLĂTITĂ BENEFICIAR OBIECTIV

 

19 271.495,11 Dobroteasa Transferuri cf.OUG. 28/2013 Olt
20 152.105,40 Izbiceni

 

217 242.573,82 Brebeni Transferuri cf.OUG. 28/2013 Olt
218 1.470.851,22 Grădinile
219 303.124,49 Iancu Jianu
220 979.164,94 Stoicăneşti
221 413.497,81 Ştefan Cel Mare