Administrațiile locale somate

Date:

Obligațiile care le au primarii față de localităţi sunt acelea de a asigura şi păstra curăţenia pe teritoriul localităţilor, la fel ca şi buna gospodărire a acestora şi respectarea normelor de igienă. În acest sens, mai marii județului Olt în frunte cu instituția prefectului condusă de prefectul Silviu Neacşu le-a solicitat acestora să asigure o serie de măsuri. Astfel, primăriile trebuie să ia măsurile necesare pentru protecţia sănătăţii publice, cu sprijinul şi sub supravegherea organelor de specialitate ale statului, precum şi cele pentru conservarea şi protecţia mediului; să prevină poluarea accidentală a mediului sau a surselor şi cursurilor de apă, prin depozitarea necontrolată a deşeurilor de către agenţii economici sau de către cetăţeni.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

O echipă de ingineri optometriști vine la Izbiceni

Vineri, 12 decembrie, o echipă de ingineri optometriști se...

Doru Marineață: ”Am făcut hotărârea de CL și am luat două containere”

Consilierii locali din comuna Bălteni și edilul localității, Doru...

Viceprimarul Municipiului Caracal, Lari Pătran, aproape de copiii din centrele de plasament și din familii nevoiașe.

Viceprimarul Municipiului Caracal, Lari Pătran, a participat la evenimentele...

Un primar optimist la Valea Mare

Un primar optimist la Valea Mare Printre primarii care fac...