Ziua Internațională a Dunării, marcată de SGA Olt

0
298

Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Olt, împreună cu Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Olt și un grup de copii și educatori de la Centrul „Sf. Elena’’ Corabia din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), au sărbătorit, vineri, 29 iunie, Ziua Internațională a Dunării. Tema evenimentului de anul acesta: „Fii activ pentru o Dunăre mai sănătoasă’’.

Activitățile s-au desfășurat în mai multe zone din județul Olt și au inclus vizite la satul neolitic din Drăgănești-Olt, parte a Muzeului Câmpia Boianului ”Traian Zorzoliu”, și la cetatea romano-bizantină Sucidava-Corabia.

Cu acest prilej, un grup de copii de la Centrul „Sf. Elena’’ Corabia au prezentat un moment artistic în cadrul sălii de festivități a arenei sportive San Siro din Corabia, apoi acțiunea a continuat pe faleza Dunării din oraș, unde copiii au fost informați cu privire la importanța fluviului Dunărea.

Din partea Administrației Naționale „Apele Române”, A.B.A.- S.G.A. Olt și Coca-Cola, toți participanții au primit diplome, dulciuri, cărți și răcoritoare.

„Manifestările dedicate acestei zile  se desfășoară în toate statele dunărene, pentru a marca dorința acestora de a adopta măsuri și strategii comune pentru protejarea fluviului Dunărea, indiferent că este vorba de inundații, secetă sau poluări accidentale. Această zi este o ocazie de a celebra acest fluviu, de a întreprinde în continuare acțiuni comune pentru că este responsabilitatea noastra sa protejăm Dunărea”, a declarat directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, Adi Barbu. Directorul ABA Olt, Ștefan Prală, a spus, la rândul său, că „pentru prevenirea efectelor negative datorate fenomenelor extreme și schimbărilor climatice, fiecare dintre noi avem obligația de a acționa, unindu-ne forțele, pentru conservarea bogăției naturale din bazinul Dunării”.

Și ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneș, a transmis, cu ocazia evenimentului, un mesaj. Pentru bazinul hidrografic al Dunării, acțiunile întreprinse de România sunt esențiale având în vedere că suntem țara cu cea mai mare suprafață și cu cea mai mare populație din acest bazin și ca aproape toate râurile de pe teritoriul național se varsă în mod direct sau indirect în fluviul Dunărea, fluviul al cărui curs este aproape 50% amplasat și pe teritoriul României. Din acest punct de vedere Ministerul Apelor și Pădurilor acționează și va acționa prin toate mecansimele pe care le are la dispoziție pentru a sprijini eforturile legate de îmbunătățirea stării apelor. În mod special aș dori să menționez proiectul finanțat de Banca Mondială  privind reducerea poluării apei cu nitrați din surse agricole un proiect care a ajuns la o finanțare de peste 100 milioane de dolari și care sprijină comunitățile rurale pentru rezolvarea problemelor generate de administrarea defectuoasă a gunoilui de grajd, problemă cu implicații majore asupra calității apelor subterane și a sănătății publice. Trebuie menționat că acționând pentru îmbunătățirea calității și sănătății apelor din bazinul fluviului Dunărea contribuim totodată la îmbunătățirea calității apelor marine ale Mării Negre. Reducând poluarea cu nitrații din surse agricole reducem aportul de nutrienți în Marea Negră și reducem apariția înfloririlor algale atât de neplăcute în timpul sezonului estival. În fapt putem spune ca rezultatele acțiunilor de protecție a apelor  din bazinul Dunării se văd cel mai pregnat în stare calității apelor Mării Negre care în ultimul deceniu s-a îmbunătățit ușor dar constant. Din păcate ceea s-a amplificat în ultimii ani este poluarea cu plastic și microplastic, a spus ministrul Apelor şi Pădurilor.

Evenimentul de vineri a fost organizat în colaborare cu Consiliul Județean Olt, Direcţia Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt și Primăria Corabia.

În anul 2004, Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea împreună cu statele dunărene au decis ca ziua de 29 iunie să fie declarată “Ziua Dunării”, zi de sărbătoare pentru toate ţările situate în bazinul acestui fluviu.

Ilie Bîzoi