ZIARISTA, ”TROMPETA” PREFECTULUI!

0
6858

Sunt ziariști care ani de zile au fost și sunt ”trompetele” unor oameni influenți: prefecți, președinți de Consiliu Județean, parlamentari sau directori de instituții.

Cele mai celebre ”trompete” au răsunat în perioada când la conducerea Județului Olt se aflau prefecții N. Gradinaru, M. Diaconescu, F. Marlova și, mai nou, Mario de Mezzo.

Să nu uităm influenții parlamentari de Olt: Rodica Stănoiu, Triță Făniță, Florin Georgescu, Z. Arghezi, Coșea, Dan Ciocan, Ion Tomaș, mai recent Paul Stănescu, Siminica Mirea…

Nu putem omite, și-l punem în capul listei, pe fostul primar, senator și ministru, Darius Vâlcov.

Ohoo, Doamne, câte ode și ”pupicuri”, pe ambele fese, i-au adus în presa din Olt, lui Darius Vâlcov, începând cu faimoasa nuntă de pe Grădiște, mai mulți ziariști, trompetiști locali.

Parcă, niciodată, în mass-media din Olt, ziariștii nu s-au aplecat…spre podea, cu capul și condeiul ca în acești ultimi ani, slăvind o anumită clasă politică.

Dar la nivel național, peste 80 la sută din materialele le reprezintă, știrile și criticile (în raport de interese sau ordinele primite), în mass-media locală de la noi, proporția este cam aceeași, dar …

Diferența este că, acest procent de 80 la sută este reprezentat de știri și laude, aprecieri, ridicări în slăvi ale unor politicieni sau înalți funcționari publici și doar 15-20 la sută, aspecte negative.

Acum, cei mai mulți, ca-n ultimul sondaj ”curs”: pesediști, și…prefectul de Olt.

Există, mi-e greu să-i pronunț numele din respect pentru… breasla din care face parte, să nominalizez un caz aparte este cel al unei ziariste dan nedisimulat al noului prefect de Olt. Această trompetă, discretă la vedere, cu trăsături și o smerenie de călugăriță…care de zeci de ani, are câte un ”idol” căruia i se ”dedică” trup și suflet, ciripindu-i triluri frumoase sau închinându-i ode ridicole.

Lucrează acum pentru un ziar național..Adevărul este că publicația respectivă nu știe că ”trompeta” lor a ajuns să fie unealta de care se folosește actualul prefect de Olt.

Aproape ore în șir, aceasta dă zilnic raportul către demnitar și vine cu sfaturile, sugestiile pentru atacurile acestuia în mass-media contra unui partid politic sau instituții județene.

Uneori, împreună vizionează și fac comentariile de rigoare la mai toate materialele de la ”România TV” sau alte televiziuni la care acesta este ”abonat”… și-asta din biroul …prefectului!

Se zice că, în curând, ”trompetista” va fi promovată șa cabinetul lui sau la București unde va primi o nouă promovare.

Nu trebuie să ne mai mire fapătul că multe din ”mizeriile”, știrile negative din viața județului Olt vin ”via Prefect”, de la această ”trompetă”.

M. Tănase