Zeci de mii de ouă contaminate cu Fipronil au ajuns la o societate din Olt. 6.000 de ouă au fost retrase de la comercializare de DSVSA Olt

0
395

Nu mai puțin de 36.000 de ouă contaminate cu fipronil provenite din județul Teleorman au fost distribuite către o societate din județul Olt. Cel puțin asta susțin reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt care au mai precizat că 6.000 dintre acestea au fost retrase de la comercializare și dirijate în vederea neutralizării.

Referitor la ouăle contaminate cu fipronil provenite din județul Teleorman, în urma notificării și a listei de distribuție transmise de colegii din acest județ, s-a constatat că 36000 bucăți ouă au fost distribuite către o societate din județul Olt . DSVSA Olt a dispus imediat verificarea societății, în urma controlului efectuat, societatea din Olt a demarat procedura de retragere, fiind retrase de la comercializare un număr de 6000 de bucăți ouă, care au fost dirijate către o unitate de neutralizare, conform procedurilor, se precizează într-un comunicat remis de DSVSA Olt

Conform sursei citate în cursul anului 2018, toate fermele de găini ouătoare din județul Olt au prelevat probe sub supraveghere sanitară veterinară, în vederea determinării existenței fipronilului, cu rezultate corespunzătoare.

Insecticidul numit Fipronil este folosit, de regulă, pentru combaterea căpuşelor. Dacă este ingerată, substanţa poate rămâne mult timp în organism, iar efectele ei sunt devastatoare. Poate afecta ficatul, rinichii, tiroida şi sistemul nervos şi pot apărea chiar convulsii, avertizează specialiştii.