Zeci de firme din Olt au fost declarate inactive fiscal, în primele șapte luni ale anului , iar în următoare perioadă reprezentanții Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Olt estimează că numărul acestora va creşte.
Creşterea numărului agenţilor economici inactivi (adică acele societăţi care nu mai au cod valid de TVA) este o consecinţa a noilor reglementări prevăzute de Codul Fiscal. Potrivit Codului de Procedură Fiscală se consideră inactive fiscal firmele care nu îşi depun declaraţiile două perioade succesive, pe parcursul unui semestru, se sustrag de la efectuarea inspecţiei fiscale sau nu funcţionează la domiciliul fiscal declarat.
Firmele declarate inactive fiscal pot fi reactivate în 30 de zile, la solicitarea expresă a acestora dacă şi-au îndeplinit toate obligaţiile declarative şi dacă nu au obligaţii restante către stat. „La nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice în primele șapte luni ale anului 2020 au fost declarați inactivi fiscal un număr de 195 de operatori economici”, a precizat șeful AJFP Olt, Iulius Daniel Doagă, la solicitarea Gazeta Oltului.
Reprezentanții Fiscului oltean susțin că domeniile de activitate în care activează contribuabilii inactivi sunt: comerțul, intermedieri în comerțul cu produse diverse, prestări servicii, agricultură etc.
Firma declarată inactivă nu mai are dreptul de a utiliza facturi sau alte documente fiscale. Documentele fiscale emise de un contribuabil declarat inactiv nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal. O prevedere din Codul de Procedură Fiscală împiedică inclusiv firmele de bună credinţă să îşi desfăşoare corect activitatea şi să îşi deducă taxa pe valoarea adăugată (TVA) şi cheltuielile la achiziţiile de bunuri şi servicii efectuate de la o firmă inactivă fiscal.
Mai mult, tranzacţiile cu un contribuabil inactiv pot fi încadrate la evaziune fiscală. Orice societate care vrea să facă o achiziţie se poate informa de pe site-ul ANAF, accesând rubrica „Registru contribuabili inactivi/reactivaţi”, prin introducerea codului unic de identificare al firmei, dacă societatea cu care doreşte să facă afaceri figurează pe lista firmelor inactive (are sau nu cod valid de TVA). Dacă figurează, atunci nu vă puteţi deduce TVA şi cheltuiala în sine. Tot acolo puteţi verifica şi dacă agenţii economici au fost reactivaţi, adică dacă au primit din nou cod valid de TVA şi au dreptul de a emite facturi cu TVA. În anul 2019, la nivelul AJFP Olt au fost declarați inactivi fiscal 521 de operatori economici. În anul 2018, la nivelul AJFP au fost declarate inactive un număr de 1053 de societăți. Numărul firmelor oltene declarate inactive de către AJFP Olt în anul 2017 a fost de 367, în 2016 peste 1.000 de firme au fost trase pe dreapta mediului economic, în timp ce în 2015, 293 de firme au fost declarate inactive de Fiscul oltean.