Zeci de firme de comerț din Olt, declarate inactive de Fisc

0
340

Aproape 150 de firme au fost declarate inactive fiscal, de la începutul anului și până în prezent, iar în următoare perioadă reprezentanții Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Olt estimează că numărul acestora va creşte.

Creşterea numărului agenţilor economici inactivi (adică acele societăţi care nu mai au cod valid de TVA) este o consecinţa a noilor reglementări prevăzute de Codul Fiscal. Cele mai multe firme din judeţul Olt vizate de inactivitate sunt din domeniul comerţului. Potrivit Codului de Procedură Fiscală se consideră inactive fiscal firmele care nu îşi depun declaraţiile două perioade succesive, pe parcursul unui semestru, se sustrag de la efectuarea inspecţiei fiscale sau nu funcţionează la domiciliul fiscal declarat. Firmele declarate inactive fiscal pot fi reactivate în 30 de zile, la solicitarea expresă a acestora dacă şi-au îndeplinit toate obligaţiile declarative  şi dacă nu au obligaţii restante către stat.
„Numărul total de firme declarate inactive fiscal de la începutul anului este de 145 societăți, cele mai multe desfășurând activitate în domeniul comerțului. Alte domenii de activitate ale firmelor declarate inactive sunt: intermedieri în comerțul cu produse diverse, cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, transporturi rutiere de mărfuri, activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”, a precizat Mihaela Marinescu, purtătorul de cuvânt al AJFP Olt. Cele mai multe firme declarate inacive fiscal în anul 2017, respectiv 77, au fost înregistrate la nivelul AJFP Olt – Colectare. Firma declarată inactivă nu mai are dreptul de a utiliza facturi sau alte documente fiscale. Documentele fiscale emise de un contribuabil declarat inactiv nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal. O prevedere din Codul de Procedură Fiscală împiedică inclusiv firmele de bună credinţă să îşi desfăşoare corect activitatea şi să îşi deducă taxa pe valoarea adăugată (TVA) şi cheltuielile la achiziţiile de bunuri şi servicii efectuate de la o firmă inactivă fiscal. Mai mult, tranzacţiile cu un contribuabil inactiv pot fi încadrate la evaziune fiscală. Orice societate care vrea să facă o achiziţie se poate informa de pe site-ul ANAF, accesând rubrica „Registru contribuabili inactivi/reactivaţi”, prin introducerea codului unic de identificare al firmei, dacă societatea cu care doreşte să facă afaceri figurează pe lista firmelor inactive (are sau nu cod valid de TVA). Dacă figurează, atunci nu vă puteţi deduce TVA şi cheltuiala în sine. Tot acolo puteţi verifica şi dacă agenţii economici au fost reactivaţi, adică dacă au primit din nou cod valid de TVA şi au dreptul de a emite facturi cu TVA. Numărul firmelor oltene declarate inactive de către AJFP Olt în anul 2016 a crescut de aproape patru ori faţă de anul 2015. Dacă în 2015, 293 de firme au fost declarate inactive de către Fiscul oltean, în anul 2016 peste 1.000 de firme au fost trase pe dreapta mediului economic.

Ilie Bîzoi