Vicepremierul României, Paul Stănescu, așteptat la Festivalul Căluşăresc „Ilie Martin” de la Colonești

0
645

Tradiţia festivalului căluşăresc „Ilie Martin” continuă şi în acest an la Coloneşti. Vineri, 20 iulie, coloneştenii, şi nu numai, sunt aşteptaţi să vină cu mic cu mare pentru a petrece împreună câteva ore şi a asista la o tradiţie veche de sute de ani. Este vorba despre căluşul românesc.  Şi în acest an, Primăria şi Consiliul Local Coloneşti au pregătit multe surprize pentru cetăţenii din comună, dar şi pentru cei din localităţile învecinate care vor fi prezenţi la această manifestare. Invitaţii speciali ai evenimentului sunt: trupa Nemuritorii și interpreta de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu.

Pentru al cincisprezecelea an consecutiv, pe 20 iulie, la Coloneşti, va fi organizat Festivalul Căluşăresc „Ilie Martin”. Manifestările cuprind spectacole de căluş oferite de mai multe formaţii de profil din judeţ şi nu numai. În plus, invitaţii de onoare vor întregi o atmosferă mult aşteptată de locuitorii din Coloneşti, dar şi de cei din comunele învecinate.

Deschiderea oficială a evenimentului cultural va fi făcută de edilul şef al comunei Coloneşti, Nicolae Stan, în jurul orei 15.00, alături de invitaţi, oficialităţi locale şi judeţene, printr-un mesaj adresat locuitorilor comunei.

În continuare vor evolua pe cocheta scena din localitatea Bătăreni formaţiile de căluşari din: Stolnici, Hârşeşti, Bârla, Dobrun, Optaşi, Corbu, Scorniceşti, Potcoava, Curtișoara, Pârșcoveni, Vîlcele şi bineînţeles din Coloneşti. Între orele 17.30 – 19.45, pe scenă vor evolua artiştii Ansamblului folcloric profesionist „Doina Oltului” din Slatina, familia Spânu din Pitești și familia Diana și Cornel Titirigă. La ora 19.45 va avea loc un moment de virtuozitate susținut de Ansamblul Călușăresc „Ilie Martin”. Între orele 20.00 – 21.00, publicul va fi răsfăţat cu spectacolul susţinut de trupa Nemuritorii. Programul festivalului continuă de la ora 21.00 cu un recital susţinut de Mariana Ionescu Căpitănescu, iar de la ora 23.00 pe scena festivalului va urca interpretul Costinel Alecsandrescu. Bineînţeles că, din program, nu va lipsi focul de artificii. Însă autorităţile le promit coloneştenilor că sărbătoarea va ţine până dimineaţa. La ediția din acest an sunt așteptate și personalități din lumea politicii în frunte cu vicepremierul României, Paul Stănescu, deputați și senatori de Olt, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, directori de deconcentrate și mulți primari din județ.

Ilie Bîzoi