Prezent, vineri, la Slatina, unde a participat la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România (ACoR), Filiala Județeană Olt, vicepremierul României Paul Stănescu și-a exprimat regretul și nemulțumirea, în același timp, că lucrările de construcție a Drumului Expres Pitești-Slatina-Craiova care ar fi trebuit deja să înceapă sunt întârziate din cauza unor „contestatari de profesie”.
Totuși vicepremierul este optimist și speră că odată cu noua Lege a achizițiilor publice termenul de soluționarea a contestațiilor să fie scurtat și lucrările la drumul expres să înceapă în primăvara anului viitor.
„ Legat de drumul expres Pitesti-Slatina-Craiova, așa cum am spus și ultima dată, sigur că s-au mai întâmplat niște lucruri. Ca de fiecare dată contestatarii de profesie până la noua Ordonanță care am dat-o cu Legea achizițiilor publice sigur că din nou și-au făcut «datoria» . Eu sper că cel puțin două tronsoane, așa cum am spus, să înceapă. Este vorba de proiectare și execuție. Pentru tronsoanele 1 și 2 sigur va mai trece ceva timp. Eu sper ca «excavatorul» în primăvara lui 2019 să intre în acțiune. Asta este tot. Altceva nu am ce să vă spun, date exacte. Am înțeles că din nou licitațiile pe tronsoanele 3 și 4 au fost din nou contestate, din nou s-au întâmplat lucruri, dar sunt convins că odată cu noua Lege a achizițiilor lucrurile se vor îndrepta din acest punct de vedere”, a declarat vicepremierul României Paul Stănescu.
Ilie Bîzoi