Veteranul de război, col. (rtr.) GAVRILĂ VASILE a împlinit 100 de ani

0
307
Vineri, 29 octombrie, col. (rtr.) GAVRILĂ VASILE a împlinit 100 de ani, fiind sărbătorit de centrul Militar Județean Olt. Col. (rtr.) GAVRILĂ VASILE a văzut pentru prima dată lumina zilei în anul 1921, în comuna Gherăseni, județul Buzău.
A fost încorporat la vârsta de 20 de ani, în Regimentul 8 Dorobanți din Buzău. După executarea unei scurte pregătiri (3 luni), a plecat pe front la Cotul Donului, unde a fost capturat ca prizonier, după 6 luni. După un an și jumătate de prizonierat a plecat din lagărul din Rusia cu un tren de marfă, 40 de oameni într-un vagon de vite, fără căldură, lumină, fără apă și cu mâncarea asigurată o singură dată pe zi – seara. Ajuns în țară, a fost repartizat în Divizia Tudor Vladimirescu, unitate constituită din foști prizonieri. A mai participat la lupta pentru eliberarea Ardealului, la Oarba de Mureș, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, până în Carei.
După terminarea războiului activează la Regimentul 3 Olt, având diferite diferite funcții, până în anul 1978, când a ieșit la pensie.