Vești uriașe pentru acești angajați! Cel mai mare angajator privat din România a decis ca cei aproximativ 17.000 de oameni care lucrează acolo să beneficieze de un salariu care va porni de la un nivel cu 54% peste cel prevăzut de lege.
Retailerul Kaufland, a decis să ia, de la 1 martie, o măsură fără precedent. Compania va duce salariile celor aproximativ 17.000 de angajaţi la un nivel minim peste cel stabilit de stat, prin lege.
„Noul venit minim porneşte de la suma de 3.300 lei brut, incluzând tichetele de masă şi sporurile salariale, şi va intra în vigoare începând cu luna martie a acestui an. Tot la 1 martie 2019 va intra în vigoare şi noul contract colectiv de muncă, cu o creştere de până la 20% pentru ajutoarele în bani prin care compania le este alături angajaţilor săi în diverse evenimente din vieţile personale. Complementar sprijinului financiar, pentru copiii nou-născuţi ai angajaţilor Kaufland, compania va oferi pachete cu produse de igienă necesare unui bebeluş, din gama Bevola, marca proprie Kaufland”, se arată într-un comunicat al companiei.
Începând din primăvară, printre politicile companiei, va fi adoptat şi programul de recomandări, care îi recompensează cu suma de 1.000 lei brut, în anumite condiţii, pe angajaţii care recomandă în companie candidaţi potriviţi pentru posturile disponibile.
„Decizia Kaufland România de a mări pachetul salarial şi de beneficii de care se bucură angajaţii noştri consolidează angajamentul de a crea un mediu de lucru corect, orientat către dezvoltare profesională şi individuală. Vrem să le oferim angajaţilor noştri pachete salariale şi beneficii competitive, de aceea urmărim permanent să le adaptăm în funcţie de nevoile reale ale celor din echipă”, a declarat Marco Hobl, director general Kaufland România.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 ţări şi o reţea de 121 de magazine în România.
Sursa:bugetul.ro