Săptămânal, conducerea Muzeului Județean Olt prezintă publicului oltean și nu numai diverse obiecte din patrimoniul instituției. Vedeta săptămânii în curs este un vas de tip askos, realizat din lut și modelat cu mâna. Vasul a fost descoperit la Drăgănești-Olt.
”În expoziția de arheologie a Muzeului Județean Olt este expus un vas de tip askos, descoperit la Drăgănești-Olt, realizat din lut, modelat cu mâna; are o toartă care pornește din buză și ajunge până la umăr; corpul este alungit, iar gura este ovală și înclinată; baza vasului este aproximativ circulară.



