Vântul puternic a lăsat mai multe gospodării din Olt fără curent electric

0
877

Mai multe gospodării din șapte localități din județul Olt au rămas fără energie electrică din cauza vântului puternic, mai multe echipaje de la Distribuție Oltenia intervenind pentru remedierea avariilor. Localitățile afectate sunt: Cezieni, Grojdibodu, Gura Padinii, Caracal, Dobrosloveni, Fălcoiu și Osica de Sus.

Începând cu data de 23 octombrie, ora 22.00, județele Argeș, Gorj și Vâlcea au intrat sub incidența codului galben de vânt, iar județele Dolj, Mehedinți, Olt și Teleorman au intrat sub incidența codului portocaliu de vânt.

 Pe fondul condițiilor meteo nefavorabile, miercuri, 24 octombrie, la ora 06.00, la nivelul județelor Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea erau înregistrate un număr de 15 de deranjamente individuale.

La ora 11.00, erau înregistrate deficiențe în alimentarea cu energie electrică în localitătățile Teslui și Craiova (parțial) din județul Dolj, în localitatea Cezieni (parțial) din județul Olt, localitățile Dubova și Malovat (parțial) din județul Mehedinți și în localitatea Turnu Măgurele (parțial) din județul Teleorman iar în restul județelor din aria operațională Distribuție Oltenia (Argeș si Gorj) fiind înregistrate doar deranjamente individuale.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Distribuție Oltenia , la ora 13.00, s-a reluat alimentarea cu energie electrică pentru locurile de consum din localitățile Turnu Măgurele, Dubova și Craiova, echipele distribuitorului de energie continuând să depună eforturi susținute pentru remedierea celorlalte deficiențe în alimentarea cu energie electrică:

Județul Olt – localitățile Cezieni, Grojdibodu și Gura Padinii – parțial;

Județul Dolj – localitățile Teslui, Bechet și Marsani –parțial;

Județul Mehedinți – localitățile Malovat și Greci –parțial;

Județul Teleorman – localitatea Salcia –parțial;

Județul Vâlcea – localitatea Tomșani –parțial;

Județul Gorj – localitatea Novaci – parțial.

Conform informațiilor de la ora 16:00, următoarele localități erau afectate parțial sau total de întreruperi în alimentarea cu energie electrica.

  • Judetul Argeș – localitătile Bârla, Ungheni, Mirosi, Buzoiesti, Caldararu, Topoloveni, Stefanesti si Calinesti;
  • Judetul Dolj – localitătile Marsani, Seaca de Camp și Ghercșsti;
  • judetul Gorj înregistreaza doar deranjamente individuale;
  • Judetul Mehedinți – localitatile Malovat, Podeni și Ilovat;
  • Județul Olt – localitățile Caracal, Dobrosloveni, Falcoiu și Osica de Sus;
  • Județul Teleorman – localitatea Islaz, Tătărestii de Sus, Dracsenei, Vitanesti, Rasmiresti și Mârzănești;
  • Judetul Vâlcea – localitatea Danicei si Mihaesti. Pentru remediere acestor deficiente, un număr de 73 de echipe operative se aflau în teren.

 

„Echipele operative Distribuie Oltenia se află în continuare în teren pentru monitorizarea situației rețelelor electrice din aria operațională a companiei, astfel încât disconfortul creat de evoluția nefavorabila a condițiilor meteo sa fie diminuat. Reamintim faptul că semnalarea tuturor defecțiunilor în rețeaua de distribuție a energiei electrice din aria de operativitate Distribuție Oltenia se poate face apelând numerele de telefon disponibile NON STOP pentru preluarea acestora: 0800 500 000 –  număr de telefon gratuit în orice rețea; 0251 408 006, 0251 408 007,  0251 408 008 – numere de telefon cu tarif normal în rețeaua națională”, se mai arată în comunicat.