Val de demisii din Ministerul Educației: Anca Petrache – șefa direcției de formare a profesorilor, Felicia Man – coordonatoarea olimpiadelor de științe, Sorin Giurumescu și Gabriela Drăgan, inspectori

0
1225

Mai multe demisii și plecări din Ministerul Educației au avut loc înainte de începerea anului școlar actual. În luna august, potrivit surselor Edupedu.ro, a demisionat Anca Petrache, șefa direcției de formare continuă. Felicia Man, șef serviciu în minister cu rol de coordonator al olimpiadelor școlare pe științe ale naturii, și-a dat și ea demisia, potrivit surselor Edupedu.ro.

Anca Petrache, director al Direcției Formare Continuă din subordinea Direcției Generale Învățământ Preuniversitar (DGÎP), fostă directoare a Direcției Învățare pe tot Parcursul Vieții și inspector general pentru Limba și literatura română în DGÎP, angajată în Ministerul Educației în ultimele două decenii pe bază de concurs. La bază profesoară de Limba și literatura română, Anca Petrache ar fi plecat după ce, potrivit surselor Edupedu.ro, a fost împinsă din instituție prin noua reorganizare a Ministerului Educației, când s-a anunțat de către Guvern că din administrația centrală vor avea loc tăieri de posturi și funcții, iar Ligia Deca a anunțat că a tăiat 100 de posturi și la final a avut mai multe cu 12 decât înainte.

Conform informațiilor Edupedu.ro, direcția formare continuă a fost desființată, iar postul de director al acesteia, deținut prin concurs de Anca Petrache, a fost și el desființat. Petrache ar fi primit un post de șef serviciu la schimb, moment în care și-a înaintat demisia.

Anca Petrache este profesor titular la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din București, Sectorul 2, unde a revenit de la 1 septembrie, conform surselor Edupedu.ro.

Anca Petrache a fost managerul proiectului PROF, de formare al profesorilor, în valoare de 28 de milioane de euro, dat drept exemplu de bună-practică de OCDE în cel mai recent raport al organizației, cel plătit de Comisia Europeană pentru a analiza „Reforma învățământului preuniversitar din România”. Petrache a declarat, printre altele, că „formarea va rămâne în școală, unde îi este locul, învățând colegial, colaborativ, altfel decât sub imperiul unei inspecții, sub teama aceasta de ceva care ne este impus” – la finalul lui 2021, la lansarea proiectului PROF.

Cel mai recent, la o conferință din martie, Anca Petrache atrăgea atenția asupra faptului că „transformăm evaluarea într-un scop în sine. Abia intră în clasa a IX-a copiii și noi îi pregătim pentru Bacalaureat” și că „OCDE ne-a sugerat să dezvoltăm foarte mult procesul mentoral. Formarea continuă trebuie să se bazeze pe încredere între cel care formează și cel care este format”.

Proiectul PROF a reușit crearea unui registru național al profesorilor mentori – sunt peste 4.400 de mentori care au beneficiat de un curs în cadrul proiectului PROF, finanțat de UE, „dar pentru a se adapta la noile standarde, mentorii vor avea nevoie de formare continuă și de îndrumare. În mod pozitiv, au fost elaborate module de formare continuă pentru mentori, care sunt în prezent furnizate de Casele Corpului Didactic. Cu toate acestea, planificarea resurselor necesare pentru a susține acest sprijin pe scară largă, în special după încheierea finanțării de la UE, va fi esențială”, notau experții OCDE.

Altă plecare importantă este a Feliciei Man, șefă serviciu în Ministerului Educației, cea care a fost responsabilă de organizarea olimpiadelor școlare și concursurile pe disciplinele din aria Științe ale naturii. Man a fost inspectoare școlară generală la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Olt până în iunie 2018, când a fost numită prin ordin de ministru consilier superior la Direcția Generală de Management Strategic și Politici Publice, arată informațiile Edupedu.ro.

Man a demisionat și ea, dar aici este vorba despre o încetare a detașării. Astfel, Felicia Man revine după 6 ani la ISJ Olt și este de la 1 septembrie inspector școlar pentru managementul resurselor umane (MRU), conform surselor Edupedu.ro. Felicia Man a fost inspector școlar general de Olt ultima oară în perioada 2012 – 2017. În noiembrie 2017, Man a fost demisă de ministrul Educației de atunci, Liviu Pop, împreună cu alți 12 șefi de inspectorate școlare din țară, după cum a scris și HotNews.ro la acea vreme. Ea a dat ministerul în judecată și a renunțat, ulterior, la proces. Felicia Man a ocupat și funcția de președintă a organizației PSD Olt pentru femei.

O altă plecare din Minister este a inspectorului general responsabil cu limbile germană și rusă, Sorin Giurumescu. Sursele Edupedu.ro arată că acesta, la bază profesor de germană, a lucrat în minister din 2008, cu o pauză între anii 2015 și 2017. Giurumescu și-a dat demisia din funcție și ar fi devenit consilierul pe educație al primarului din Ploiești, Mihai Polițeanu.

Giurumescu este profesor la Colegiul Național „I. L. Caragiale” din Ploiești, dar a predat și la Colegiul Național „I. L. Caragiale” din București, Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, Colegiul Național „Jean Monnet” din Ploiești și Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București.

Un alt inspector de specialitate care și-a dat demisia din Ministerul Educației în vară este Gabriela Drăgan, responsabilă de discipline tehnice la Direcția Generală Învățământ Preuniversitar (DGÎP), potrivit surselor Edupedu.ro.

De menționat că tot în această toamnă a avut loc o altă mutare majoră în Ministerul Educației – Tania Irimia, director general al celei mai mari direcții din Ministerul Educației – Direcția Generală Învățământ Preuniversitar (DGÎP) ar fi fost înlocuită de Alin Păunescu, repus de instanță în funcție, cu plata salariilor pentru perioada suspendării, după ce acesta a fost acuzat într-un proces de corupție în ultimii 5 ani, potrivit surselor Edupedu.ro.