Directorul ANM, Elena Mateescu, susține că un val de aer polar va intra în România, iar începând din 8 ianuarie temperaturile vor deveni preponderent negative. Vom avea temperaturi de minus 15 grade în anumite zone, iar în sudul țării se anunță ninsori.
„Săptămâna va comporta un proces de răcire caracteristic la nivelul întregii țări și vorbim de temperaturi care începând de luni, 8 ianuarie, la nivelul maximelor să fie sub minus 10 grade în nordul Moldovei până la cel mult minus 3, minus 2 grade Celsius în restul regiunilor.
Minimele pe parcursul nopților și dimineților mai ales în prima parte a săptămânii sub minus 10, chiar minus 15 grade Celsius până la minus 5, minus 6 în restul teritoriului. Și vorbim de minimele cele mai coborâte în jumătatea nordică a Moldovei, dar și în regiunile intracarpatice, nu numai în zonele depresionare din estul Transilvaniei, acolo unde cunoaștem zona ca fiind Polul frigului în țara noastră.
Masa de aer polară foarte rece va aduce fenomene specifice datei din calendar. E vorba de o scădere bruscă și semnificativă cu diferențe foarte mari de temperaturi de la o zi la alta. Va aduce de asemenea în zonele nordice și montane ninsori, iar în centrul precipitații mixte, în timp ce în sud, cel puțin duminică vor fi mai ales ploi, după care este posibil ca în contextul răcirii accentuate să resimțim și în zonele din partea de sud a țării, începând de luni, transformarea precipitațiilor în lapoviță și ninsoare.
Răcirea este una semnificativă pentru săptămâna 8-16 ianuarie, după care ne așteptăm să intrăm într-un normal din punctul de vedere al regimului de temperaturi și al cantităților de precipitații”, a explicat Elena Mateescu, potrivit stiripesurse.ro