Un tronson din Drumul Expres Craiova-Slatina-Pitești trece peste casele unor oameni din Olt

Date:

După ce, anul trecut, traseul inițiat al drumului expres Craiova-Slatina-Pitești a fost modificat pentru că s-a constatat că pe direcția lui a fost construită noua fabrică de fibră optică a companiei Prysmian din Slatina, acum proiectul va trebui, din nou, modificat. Și asta pentru că traseul trece și peste trei case din localitatea olteană Bîrza.

Cel puțin așa spune primarul comunei, Marin Vlăduț, care afirmă că a notificat deja  Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), neprimind, până acum, un răspuns.

„Traseului drumului trece peste case, sunt trei case afectate. Ca să le ocolească, ar trebui deviat atât cât trebuie spre Balș. Eu i-am notificat pe cei de la CNAIR în legătură cu această problemă”, a declarat primarul din Bîrza.

Deși, potrivit edilului, se știe încă de anul trecut de această problemă, el nu a primit încă un răspuns.

„De această problemă se știe de anul trecut, când au venit cei de la București să discute cu noi, primari, despre exproprieri”, a mai precizat Marin Vlăduț.

 

Traseul drumului expres Craiova-Pitești, stabilit prin Studiul de Fezabilitate din anul 2007, când a fost rezervat coridorul alocat construcției acestui proiect, a fost, anul trecut, modificat, după ce s-a constatat că pe traseul iniţial a fost construită noua fabrică de fibră optică a companiei Prysmian din Slatina.

Ulterior, proiectul a fost scos, pe tronsoane, la licitație. Iar cu mai bine de o lună în urmă au fost desemnați constructorii primelor două tronsoane cu o lungime totală de 58 de kilometri, pe distanța Craiova – Slatina.

Primul tronson al drumul expres Craiova-Piteasti va avea 17,7 km, pornind de pe centura Craiovei până la limita județelor Dolj și Olt. Aceasta porțiune de drum va fi construită de Tirrena Scavi S.p.A cu 76 de milioane de euro (358.179.480 lei), fără TVA.

Al doilea tronson – care va continua traseul drumului expres pe încă 39,8 kilometri, până la Slatina – va fi împărțit în 2 loturi, ambele construite de asocierea Sa&Pe Construct SRL – Spedition Umb SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL. Realizarea acestui al doilea tronson de drum va costa 141 milioane Euro (661.452.009 lei) fără TVA.

Sursa: olt-alert.ro

Articolul precedent
Articolul următor

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

DE CE TACE PSD-UL? CUM ESTE POSIBIL…?!

Cum e posibil să pierzi 18 miliarde de euro...

Florin Barbu: ”Serele și solariile fermierilor și din gospodăriile românilor nu vor fi impozitate”

Guvernul a modificat Codul Fiscal astfel încât clădirile care...