Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Slatina, s-a spânzurat de mânerul uşii autoturismului părinților săi, duminică, pe strada General Aurel Aldea din municipiu:
„La data de 27 decembrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că o persoană s-ar fi spânzurat de mânerul unui autoturism. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina s-au deplasat de îndată la fața locului. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că trupul neînsuflețit aparține unui tânăr, de 25 de ani, din municipiul Slatina. După examinarea sumară a cadavrului nu au fost observate semne de violență. Decesul nu este suspect, însă așteptam rezultatul necropsiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.