Un patron din Caracal, amendat de ITM Olt

0
400

În luna octombrie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 214 controale. Domeniile de activitate verificate au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.

În urma controalelor efectuate, s-au identificat 253 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, fiind aplicate 101 sancțiuni, din care 95 avertismente și 6 amenzi în valoare totală de 58.500 lei.

În luna octombrie, inspectorii de muncă au identificat 1 persoană care desfășura muncă nedeclarată, la un angajator din Caracal, obiect activitate curierat, amenda aplicată fiind de 20.000 lei.

De asemenea, în cursul lunii trecute, au fost comunicate instituției noastre un număr de 14 evenimente, soldate cu 14 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă.

Cele mai frecvente deficiențe au fost:

  • neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă;
  • neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă;
  • netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora;
  • neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție;
  • neefectuarea controlului medical periodic.