Ziua de ieri a fost despre Radu Victor plutonier major, din cadrul Detașamentului de Pompieri Slatina.
Victor se afla în timpul liber, în zona blocului în care locuiește, din municipiul Slatina, strada Cireașov, când a auzit un zgomot puternic.
Nu a stat niciun moment pe gânduri și s-a îndreptat spre zona respectivă, fiind astfel prima persoană care a acționat la accidentul rutier în care au fost implicate un TIR și un autoturism.
Având experiența numeroaselor misiuni executate pe echipajul SMURD, Victor a evaluat toate cele cinci persoane implicate în accident și a anunțat evenimentul la Numărul Unic 112.
Până la sosirea echipajelor SMURD și SAJ, acesta a asistat victimele, acordând o atenție deosebită unei gravide și unei minore, ambele din autoturism.
Toate victimele au fost asistate la fața locului de echipajele medicale și, din fericire, nicio persoană nu a necesitat transportul la spital.
Plutonier major RADU Victor nu este la prima „ispravă” de acest gen, el fiind cunoscut ca un profesionist, un om dedicat meseriei de salvator și un exemplu de spirit civic.
Felicitări, Victor!