Un oltean nu a fost găsit la domiciliu. A fost dus în carantină forțată

0
641

Deși numărul persoanelor infectate crește atât la nivel national, cât și în județ, mai sunt încă olteni care nu respect măsurile dispuse de autorități.

Astfel, un oltean care ar fi trebuit să fie în izolare la domiciliu nu a fost găsit acasă. Acesta a fost plasat în carantină forțată.

 

„O altă persoană care nu a fost găsită la domiciliu, căreia i se instituise măsura de izolare, a fost plasată în carantină forțată, sub paza, pentru alte 14 zile, în conformitate cu art. 3, alin. 1 din Ordonanța Militara nr. 4/2020. Suplimentar, aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei și va suporta toate cheltuielile efectuate pentru carantinare”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.

 

Astfel, au fost efectuate aproximativ 1.722 de verificări privind modul în care persoanele respectă măsura izolării, respectiv măsura carantinării instituționalizate și 22 de verificări asupra societăților comerciale/persoane fizice autorizate.

 

Au fost aplicate 74 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în valoare de 236.300 lei.

Sancțiunile au fost majorate semnificativ, prin modificarea OUG 1/1999. Până acum, cetățenii care erau sancționați pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, plăteau în termen de 15 zile jumătate din minimul legal, adică 50 de lei. De vineri, amenzile sunt cuprinse între 2.000 și 20.000 lei, iar cei sancționați vor putea plăti în termen de 15 zile jumătate din cuantumul amenzii aplicate.