Un oltean a câștigat într-un an peste două miliarde de lei din muzică. Ce venituri au declarat la Fisc maneliştii şi artiştii

0
930

Muzicanţii din Olt au câştigat anul trecut aproape opt miliarde de lei vechi din nunţi, botezuri, spectacole şi alte evenimente. Asta dacă este să ne luăm după declaraţiile de venit depuse de aceştia până la data de 25 mai 2017 la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt (AJFP) Olt, pentru anul 2016.

Cu toate că nedeclararea veniturilor provenite din activităţi atrage sancţiuni aspre, puţin peste 50 de interpreţi, instrumentişti sau alţi artişti sunt înregistraţi la AJFP Olt ca persoane autorizate, deşi la nivelul judeţului sunt zeci de muzicanţi care cântă pe bani frumoşi la nunţi. Totuși numărul celor care și-au declarant veniturile din activități artistice este în creștere cu 30 față de anul 2015. „Numărul de contribuabili cu venituri obținute din activități suport pentru interpretare artistică este în anul 2016 de 51, iar valoarea totală a veniturilor este de 790.083 lei” a precizat Mihaela Marinescu, purtătorul de cuvânt al AJFP Olt.

  Un simplu calcul arată că, în medie, fiecare ar fi încasat circa 15.491 lei pe an, adică peste 1.290 de lei pe lună, ceea ce ridică totuşi semne de întrebare. Şi spun asta pentru că în sezonul nunţilor interpreţii câştigă numai într-o seară 1.000 – 2.000 de euro. Nu mai vorbim de interpreţii olteni „de lux”, care cer la nunţi chiar şi 1.000 de euro pentru un program de două ore. Nimeni nu poate verifica veridicitatea sumelor declarate de interpreţi, asta dacă, în cel mai fericit caz, ei merg la Fisc să-şi declare o parte din venituri. Dar cel puţin cei 51 plătesc taxe şi impozite, spre deosebire de alte câteva zeci care eludează legea şi care nu se regăsesc în evidenţele Fiscului. Pe primul loc în topul celor mai bine plătiți interpreți s-a situat un oltean care a câștigat, potrivit declarației depuse la Fisc, în anul 2016, 210.920 de lei (adică peste 2,1 miliarde de lei vechi). Pe locul doi s-a situat un cântăreț care a caștigat 78.000 de lei. Locul trei este ocupat de un muzicant care a obținut venituri de 71.120 de lei, în timp ce locul patru a fost ocupat de un interpret sau o interpretă care și-a rotunjit veniturile cu 44.361 de lei. Pe poziția a cincea se regăsește un cântăreț care a declarat că a caștigat în 2016 doar 42.000 de lei. În 2015, 21 de contribuabili au declarat venituri din desfășurarea de activități suport pentru interpretare artistică, venitul total declarat fiind de 313.478 de lei.

Normele de venit în 2017 pentru aceasta activitate diferă pentru municipii, oraşe sau comune. Astfel, pentru municipiul Slatina norma de venit este de 16.600 lei, pentru municipiul Caracal este de 15.600 lei, pentru celelalte oraşe este de 15.400, iar  pentru comune aceasta ajunge la 15.000 lei. Norma de venit reprezintă o sumă fixă stabilită anual de către direcţiile finanţelor publice teritoriale, în funcţie de specificul activităţii şi de zona în care se desfăşoară activitatea, cu condiţia ca acea activitate să se regăsească în Nomenclatorul activităţilor independente pentru care venitul net se poate determina pe baza normelor anuale de venit, activităţi desfăşurate de contribuabilii care realizează venituri comerciale. Norma de venit pentru fiecare activitate desfăşurată de contribuabil nu poate fi mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulţit cu 12.

Ilie Bîzoi