Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt, la solicitarea Gazeta Oltului, au întocmit un top al medicilor prescriptori din judeţ care au eliberat, în 2019, cele mai multe reţete. Valoarea totală a prescripţiilor medicale emise atât de medicii de familie cât şi de specialişti se ridică la aproximativ 119 milioane RON.
Astfel, în 2019, cei 500 de medicii de familie şi specialişti din judeţ au eliberat reţete în regim compensat şi gratuit cu o valoare totală de aproape 119 milioane RON. „Valoarea totală a prescripțiilor medicale eliberate de medicii de familie și medicii specialiști a fost de 118.790.175 RON ”, a precizat Constanţa Florea, purtătorul de cuvânt al CAS Olt. Din cele aproape 119 milioane RON, 58.211.388,66 RON reprezintă valoarea reţetelor medicale prescrise de medicii de familie şi 60.578.786,65 RON cuantumul valorii reţetelor medicale prescrise de medicii de specialitate.
Pe primul loc în topul doctorilor de familie cheltuitori se situează un medic care a eliberat 7.304 reţete compensate şi gratuite în 2019 în valoare de 561.082,33 RON. Locul doi este ocupat de un medic de familie care a prescris 7.822 de reţete în valoare de 541.202,87 RON.
Pe locul trei se situează un medic care a prescris medicamente (7.941 rețete) în valoare de 517.424,97 RON. Urmează în ordine medicul de pe poziţia a patra cu 4.995 de rețete în valoare de 500.722,12 RON. Pe locul cinci în clasament se situează un doctor de familie care a prescris medicamente (6.288 rețete) în sumă de 473.640,81 RON. Poziţia a şaşea este deținută de un medic de familie care a emis 4.982 de prescripții în valoare de 459.197,61 RON. Locul șapte este ocupat de un medic de familie din Olt care a prescris 6.543 de rețete în sumă totală de 457.394,14 RON. Poziția a opta în top zece este ocupată de un medic de familie care a prescris 6.741 rețete în valoare de 453.493,84 RON. Penultima poziție în clasament este ocupată de un medic de familie care a eliberat 5.663 de rețete în valoare de 433.073,16 RON. Ultimul loc în top 10 este ocupat de un medic de familie care a prescris 5.741 de rețete în valoare de 427.689,62 RON. Un simplu calcul arată că, cei 10 medici de familie au prescris în total 64.020 rețete în valoare de 4.824.921,4 RON, adică peste 48 miliarde ROL.
Zece medici specialiști au prescris rețete de peste 266 miliarde ROL
În ce priveşte medicii specialişti, aceştia au eliberat prescripţii în 2019 de peste 60 milioane RON. Şi la acest capitol, pe primul loc în top se situează un specialist care a eliberat 5.450 de reţete gratuite şi compensate în valoare de 6.103.274,58 RON, adică peste 61 miliarde ROL. Urmează un medic care a eliberat 7.861 de prescripţii în cuantum de 4.575.826,05 RON, iar pe locul trei un specialist care a dat 3.487 de reţete în valoare de de 3.051.520,24 RON. Pe poziţia a patra se clasează un medic care a prescris 5.425 de reţete în valoare de 2.481.559,73 RON.
Pe cinci se situează un medic specialist care a prescris 820 de reţete în sumă de 2.140.957,77 RON în timp ce poziția a șasea este ocupată de un specialist care a emis 2.324 de rețete în cuantum de 2.059.270,15 RON. Locul șapte este deținut de un medic specialist care a prescris 4.392 de rețete în valoare de 1.839.708,44 RON, iar pe poziția a opta se situează un specialist din Olt care a eliberat 4.586 de rețete cu o valoare de 1.684.310,02 RON. Penultimul loc în top zece este ocupat de un specialist care a eliberat 3.788 rețete cu o valoare de 1.442.780,20 RON în timp ce pe poziția a zecea se situează un specialist care a emis 2.226 rețete în valoare de 1.235.491,78 RON.
Cu alte cuvinte cei zece medici specialişti au prescris medicamente în valoare de 26.614.698,95 RON adică peste 266 miliarde ROL. În prezent la nivelul judeţului îşi desfăşoară activitatea 240 de medici de familie şi 260 de specialişti.