Un magistrat din Olt, la mâna lui Iohannis

0
1015

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis, în şedinţa de joi, 23 iulie, cererile de pensionare pentru cinci magistraţi, propunerile fiind trimise către Preşedintele României care va semna decretele de eliberare din funcţie.

Printre magistraţii care au cerut pensionarea se numără și judecătoarea Nuți- Florentina Olt- Meșină, vicepreședintele Tribunalului Olt. Cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, începând cu data de 01.08.2020, a judecătoarei Meșină, a fost votată în unanimitate de magistrații CSM.

Propunerea CSM de eliberare din funcție a magistratului va ajunge la Preşedintele României, Klaus Iohannis. Potrivit dispozițiilor articolului 65 alineatul (2) din Legea numărul 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Tot, în  ședința de joi, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii  a luat act de renunţarea la cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de  Marinela Georgescu, judecător la Tribunalul Olt.