O falsă jurnalistă din Argeș a încercat să șantajeze un edil din Olt. Potrivit celor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina „…procurorii efectuează cercetări într-un dosar penal în care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar la data de 20.06.2017 faţă de inculpata Dumitru Georgeta Gina, cercetată pentru săvârşirea săvârşirea infracţiunii de şantaj (…) pe o perioadă de 60 de zile, respectiv din data de 20.06.2017 şi până la data de 18.08.2017, inclusiv”, indică sursa citată.
În ordonanţa de luare a măsurii controlului judiciar se precizează că, pe 1 iunie, „inculpata Dumitru Georgeta Gina a contactat persoana vătămată, primar al unei unităţi administrativ-teritoriale, membru al unui partid politic şi i s-a prezentat ca fiind o jurnalistă de la un cotidian din judeţul Argeş, transmiţându-i că urmează să fie publicat un articol compromiţător la adresa sa pe prima pagină a ziarului, solicitându-i totodată un punct de vedere”.
Procurorii au mai stabilit că în ziua de 3 iunie, pretinsa jurnalistă i-a transmis primarului, prin mesaje text, că în schimbul sumei de 60.000 lei, „nu va publica în cotidian acele informaţii imaginare compromiţătoare”. La acest moment se fac cercetări pe baza mai multor probe pentru a se stabili cu exactitate cum s-au petrecut respectivele evenimente.