“Existenţa autostrăzilor care să lege oraşe cheie ale ţării, precum şi ţara noastră de restul Europei, este o chestiune din ce în ce mai stringentă. Pentru un retailer, autostrăzile înseamnă un timp de livrare mai scurt, costuri de transport mai mici, un impact mai mic asupra mediului şi drumuri făcute în siguranţă. Atunci când toate regiunile ţării vor fi conectate prin autostrăzi, clienţii noştri îşi vor primi produsele mai repede, cu un cost de livrare mai mic. Credem că fiecare persoană care locuieşte în România este afectată, într-un fel sau altul, de faptul că nu avem autostrăzi, fie că pleacă în vacanţa cu maşina şi petrece pe drum mult mai multe ore decât este necesar, fie că aşteaptă un colet care trebuie livrat din alt capăt al ţării sau pur şi simplu plăteşte mai mult pe un produs, pentru că preţul de la raft reflectă şi preţul transportului”, a declarat Alex Bratu, Country Manager JYSK Romania şi Bulgaria.
JYSK a intrat pe piaţa din România în anul 2007. Reţeaua numără în prezent 73 de magazine şi are peste 800 de angajaţi în oraşe precum Bucureşti, Arad, Baia Mare, Craiova, Târgovişte, Constanţa, Cluj, Deva, Galaţi, Râmnicu Sărat, Sfântu Gheorghe, Oradea, Piteşti, Mediaş, Satu Mare, Vaslui, Suceava, Târgu-Mureş, Timişoara, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu, Bacău, Botoşani, Focşani, Medgidia, Giurgiu, Piatra Neamţ, Roman, Curtea de Argeş, Bistriţa, Hunedoara, Balş.
Săptămâna aceasta, compania va inaugura cel de-al 73-lea magazin din ţară în Orăştie.
Grupul desfăşoară operaţiuni în 50 de ţări şi numără un total peste 23.000 de angajaţi şi peste 2.700 de magazine.
Sursa: capital.ro