Pentru unii copilăria înseamnă zâmbete și multă voie bună, însă pentru MIHALACHE ALEXANDRU COSTIN din comuna Morunglav, sat Poiana Mare înseamnă luptă și speranță. Băiatul de doar 4 ani a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer, iar pentru a supraviețui are nevoie de un tratament foarte costisitor în Italia. Atât familia cât și autoritățile locale din comuna Morunglav sunt alături de micuț, demarând o amplă campanie de strângere de fonduri. Pentru acest băiețel orice cumă contează, contribuind la încă o zi de viață. Împreună îi putem reda lui Alexandru Costin bucuria copilăriei și speranța unei vieți mai bune, lipsită de griji și suferință:
”Diagnosticat cu o boală cruntă – MIHALACHE ALEXANDRU COSTIN – de doar patru ani din comuna Morunglav, sat Poiana Mare, are nevoie de tratament în străinătate. În comuna Morunglav, Primăria a demarat o amplă campanie pentru strângerea de fonduri, deoarece urmează a fi transportat în Italia pentru tratament. Facem apel la toți cetățenii comunei și nu numai să ajute după posibilități. Azi 19.04.2023 s-au constituit un număr de trei echipe care se vor deplasa în cele cinci sate ale comunei pentru strângerea de fonduri.
Facem apel, la solidaritate și înțelegere din partea comunității, pentru ca familia greu încercată să treacă cu bine peste acest moment greu.”transmit reprezentanții Primăriei Morunglav.
Mihalache Florin Marian