Trenuri cu hidrogen în Olt

0
2321

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a primit o singură ofertă la licitația pentru 12 trenuri cu hidrogen, contract de aproximativ 800 de milioane de euro finanțat și prin PNRR. Oferta a fost depusă de Asocierea Alstom Transport SA (lider) – Linde Gaz România. Contractul tebuie semnat până la sfârșitul anului (31 decembrie), iar livrarea nu mai târziu de august 2026, a anunțat luni, pe pagina de Facebook, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

„DESCHIDERE OFERTE LICITAȚIE RAME ELECTRICE ALIMENTATE CU HIDROGEN. Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că astăzi, 31 iulie 2023, a avut loc ședința Comisiei de evaluare, desemnată în cadrul licitației privind achiziția a 12 automotoare în tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen, în vederea deschiderii ofertelor depuse. Astfel, societatea care a depus documentația este Asocierea formată din S.C. ALSTOM TRANSPORT S.A. (lider) și Linde Gaz Romania S.R.L. (asociat). Valoarea achiziției este cuprinsă între 2.446.534.076,64 lei fără TVA și 4.168.505.273,28 lei fără TVA, în funcție de durata serviciilor conexe contractului – 15, respectiv 30 de ani, iar durata contractului va fi de 213 luni. Cele 12 automotoare vor fi utilizate pentru rutele aflate sub contracte de servicii publice, pe liniile neelectrificate București – Pitești, cu extindere până la Piatra Olt – Craiova, București – Aeroportul Henri Coandă, București – Târgoviște, București – Pitești – Curtea de Argeș, contracte atribuite unor operatori de transport feroviar, în conformitate cu prevederile Regulamentului 1370/2007/CE cu modificările ulterioare și potrivit legislației din România”, a transmis luni, 31 iulie, ARF, conform economedia.ro

A doua licitație a ARF pentru 12 trenuri cu hidrogen a fost lansată pe 26 martie 2023 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, valoarea contractului pentru cele 12 unități care se vor cumpăra cu bani din PNRR fiind cuprinsă între 500 și 800 milioane de euro. Producătorul va asigura serviciile de întreținere și alimentare pentru 15 ani cu posibilitatea dublării perioadei până la 30 de ani.Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anulat prima licitație pe 7 februarie 2023 după ce niciun producător nu a depus ofertă, iar ulterior a lansat o consultare de piață pentru a răspunde neclarităților și solictărilor producătorilor, mai ales în ceea ce privește instalațiile, producția și transportul de hidrogen, România neavând o legislație pentru acest combustibil.

Este un contract finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cel mai mare ca valoare pentru material rulant, deci cu obligația asumată de finalizare/recepție achiziție în 2026. Valoarea maximă pentru cele 12 rame este de aproape 900 de milioane de lei, diferența până la 2,4 respectiv 4,2 miliarde lei fiind perioada de întreținere, de 15 sau cel mult 30 de ani. Programul de livrare pentru primul tren este cuprins între 18 și 24 de luni de la semnarea contractului în timp ce termenul de livrare pentru întregul lot (12 unități) este cuprins între 24 și 33 de luni de la semnarea contractului cu o cadență de cel puțin 2 rame/lună.