Trecem la ORA DE VARĂ 2019! Cum trebuie să fixam ceasurile

0
542

Cu toții ne întrebăm când trecem la ora de vară în 2019! Această trecere la ora de vară este un moment foarte important al anului, mai ales că acesta aduce cu sine o mulțime de schimbări ce țin de viața cotidiană.

În anul 2019, trecerea la ora de vară va avea loc în ultima duminică a lunii martie, mai exact pe data de 31 martie, când ora 3:00 va deveni ora 4:00, iar noaptea va fi mai scurtă cu o oră.

Cine a venit cu ideea trecerii la ora de vară

Trecerea la ora de vară se va produce în 2019 în conformitate cu reglementările temporale adoptate de conducerea țării noastre, căci această decizie revine fiecărei țări în parte și nu există niciun fel de obligativitate în acest sens. Pentru a avea o perspectivă mai clară asupra schimbării orelor, fie de vară, fie de iarnă, iată care sunt cele mai importante aspecte istorice ale acestei practici.

ORA DE VARĂ 2019. Ideea trecerii la ora de vară îi aparține lui Benjamin Franklin și datează încă din secolul al XVIII-lea. Motivul pentru care orele de pe ceasornic se schimbă în funcție de perioada anului este unul de natură economică și chiar practică. Orele au fost stabilite astfel încât lămpile cu ulei sau cu gaz să lumineze pentru o perioadă optimă.

În România, trecerea la ora de vară a fost practicată de către ocupanții ruși în timpul Primului Război Mondial. Ulterior au apărut numeroase oscilații în ceea ce privește trecerea la ora de vară.

Cum ne afectează organismul trecerea la ora de vară

Aceste schimbări de fus orar ce ar putea fi considerate nesemnificative s-au dovedit a fi foarte influente în ceea ce privește starea organismului uman. Astfel, trecerea la ora de vară în 2019, ca și în anii precedenți, vine la pachet cu o serie de efecte pe care unii oameni le resimt mai puternic, iar alții, deloc. Cert este că aceste efecte există și ne pot afecta într-o anumită măsură viața cotidiană.

ORA DE VARĂ 2019. Tulburări ale somnului, oboseală, dereglarea programului, stări de stres, senzație de foame, dar și irascibilitate.

O persoană are nevoie, în medie, de aproximativ o săptămână pentru a se obișnui cu ora de vară. Chiar și așa, există oameni care resimt un anumit disconfort pe parcursul mai multor săptămâni sau chiar luni. Pentru a face față cu brio schimbării de oră în 2019, asigurați-vă că vă oferiți timp suficient pentru adaptare.

ORA DE VARĂ 2019. O latură foarte sensibilă și ușor de afectat de către schimbarea orei este și cea emoțională. Sunt foarte cunoscute cazurile în care persoanele cu o stare emoțională fragilă se confruntă cu depresie sau anxietate odată ce s-a realizat trecerea la ora de vară. Pentru a evita aceste neplăceri este indicat să vă petreceți mai mult timp cu cei dragi și să evitați pe cât de mult posibil singurătatea.

Sursa: realitatea.net