Oltul nu duce lipsă de saloane de înfrumusetare și nici de hairstyliști care și-au desăvîrșit specializarea peste hotare.
Primele zece firme care desfășoară activități de înfrumusețare și coafură din Olt au raportat afaceri totale de peste 2,6 milioane RON (2.662.004 RON) în 2016, arată o analiză a Gazeta Oltului făcută pe baza datelor de la Registrul Comerţului.
În clasamentul celor mai puternice firme din acest domeniu din Olt în ce privește cifra de afaceri pe primul loc se situează Medeea Studio SRL din Slatina cu o cifră de afaceri de 429.284 RON, cu un număr mediu de 10 salariați în anul 2016. Pe locul al doilea în ierarhie se plasează Art Make Up SRL din Slatina cu o cifră de afaceri realizată în anul 2016 de 388.472 RON. Metal Lemn Chimie –Societate Cooperativă din Caracal a ocupat în 2016 poziţia a treia dupa cifra de afaceri, firma generând afaceri de 381.990 RON, cu un număr mediu de 20 de salariați în anul 2016. Locul patru în clasamentul general a fost ocupat de Aquarium Center SRL din Slatina care a înregistrat o cifră de afaceri de 239.493 RON. Pozitia a cincea în ierarhie este ocupată de Delia Stil SRL din Slatina cu o cifră de afaceri de 213.177 RON (șapte angajați). Amar Cosmetic Hairstyle SRL din Corabia a ocupat locul șase în 2016 din punct de vedere al cifrei de afaceri cu 207.808 RON, cu un număr mediu de cinci angajați în 2016. Pe locul şapte regăsim firma Gremio Grup SRL din Slatina care a generat o cifră de afaceri de 205.375 RON cu un număr mediu de șase salariați. Locul opt în topul celor mai mari tari firme cu activitate de coafură și înfrumusețare după cifra de afaceri este ocupat de Artco Adriatica SRL din Slatina cu 200.431 RON ( cinci angajați). Pe penultimul loc al clasamentului general se plasează Cristely Deyssa SRL din Coteana cu o cifră de afaceri de 199.152 RON (cinci angajați). Ultimul loc în top este ocupat de Violeta SRL din Slatina cu o cifră de afaceri de 196.822 RON (cinci salariați).
În ceea ce privește profitul net obținut de primele zece firme care activează în acest domeniu situația se prezintă astfel: locul I- Agnes Stil SRL din Slatina cu un profit net de 273.961 RON; locul II- Art Make-Up SRL cu un profit net de 238.571 RON; locul III- Gremio Grup SRL cu un câștig net în anul 2016 de 85.160 RON; locul IV- Gabriel Tudor 24 Vibe SRL-D din Caracal cu un profit net de 81.354 RON; locul V- Lizza Restti SRL din Corabia cu un profit net realizat de 65.943 RON; locul VI- Aquarium Center SRL care a realizat un câștig net de 61.754 RON; locul VII- Distins Stil SRL din Corabia cu un profit net de 61.455 RON; locul VIII- Violeta SRL cu un profit net de 53.841 RON; locul IX- Igima Stil SRL din Caracal cu un câștig net de 52.456 RON și locul X- Touch of Beauty SRL din Slatina cu un profit net de 43.073 RON (cinci angajați). „ Primii 10 profesioniști din registrul comerțului Olt, cu activitate încadrată la cod CAEN 9602 – coafură și alte activități de înfrumusețare, conform datelor din situațiile financiare pentru anul 2016 obținute de la Ministerul Finanțelor Publice ( în ordinea profitului net) au înregistrat un profit net cumulat de 1.017.568 RON”, a precizat Claudia Liana Jurge, directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt.
Ilie Bîzoi