Top 20 cele mai profitabile societăţi din Slatina

0
1432

Companiile din Slatina cu cele mai mari profituri (primele douăzeci din top), care susțin bugetul local al municipiului reședință de județ, au avut în 2018 câștiguri nete cumulate de aproape 500 milioane RON, conform datelor oferite de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, din situaţiile financiare obţinute de la Ministerul Finanţelor Publice, la solicitarea Gazeta Oltului.  Compania cu cel mai mare profit net în 2018 a fost ALRO SA. Compania a reușit să se claseze pe locul I, devansând companii precum Pirelii Tyres România SRL sau TMK Artrom SA.

Primul loc în ierarhia celor mai tari firme cu sediul social în Slatina, după profitul net obținut este ocupat de compania ALRO care în 2018 a înregistrat un profit net de 225.956.817 RON. Concernul italian PIRELLI, care are ca obiect de activitate fabricarea anvelopelor şi a camerelor de aer, reesaparea şi refacerea anvelopelor, a avut în 2018 un profit net de 91.011.398 RON. Locul trei în topul celor mai tari firme din Slatina , după profitul net obținut, este ocupat de compania TMK ARTROM SA care în 2018 a înregistrat un profit net de 56.569.986 RON. Surpriza plăcută de pe locul patru în acest top o reprezintă firma POP INDUSTRY SRL ,specializată în  producția de remorci , producția de remorci agricole , producția de containere , caroserii autoutilitare, producția de sulfat de aluminiu și parapet pentru drumuri, cu un profit net obținut în 2018 de 16.085.805 RON. Pe locul cinci al clasamentului se regăsește OLD&NEW CONSTRUCT SRL, firmă administrată de Mircea Ungureanu, care se ocupă cu lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, cu un profit net obținut anul trecut de 13.219.374 RON. Firma ROLMIS SRL, care se ocupă cu lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, societate controlată de omul de afaceri Dumitru Ghidănac, se situează pe poziția a șasea cu un profit  de 12.607.204 RON. Locul șapte este ocupat de CONDOR PĂDURARU SRL, controlată de omul de afaceri Sorin Păduraru, care a realizat un profit net de 7.517. 651 RON. Locul opt în ierarhie este deținut de societatea VIMETCO EXTRUSION SRL, companie care a realizat în 2018 un profit net de 6.532.334 RON. Pe locul nouă se situeaza CELLADA SRL, societate care are ca domeniu de activitate comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun cu un câștig net în 2018 de 6.210.776 RON. Locul zece este ocupat de firma SALUBRIS SA controlată de omul de afaceri Nandor Katona, care a realizat anul trecut un profit net de  6.160.687 RON, în timp ce poziția a 11-a este ocupată de NATURAL SRL care se ocupă cu  productia si comercializarea produselor de cofetărie-patiserie ambalate cu un profit net de 6.001.235 RON. Top 20 continuă cu firma WAGRAMER TERMO 2000 SRL, care are ca obiect de activitate lucrări de construcții a clădiirlor rezidențiale și nerezidențiale , cu un câștig net realizat în 2018 de 5.912.523 RON. Locul 13 este deținut de VICTORIA INTERMED SRL, societate care are ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al produselor chimice care anul trecut a avut un profit net de 5.317.891 RON. Locul 14 este ocupat de UNICONFEX EXIM SRL care are ca obiect de activitate fabricarea altor obiecte de îmbrăcăminte ( exclusiv lenjeria de corp) cu un profit net de 4.601.681 RON. Clasamentul continua cu poziția a 15-a ocupată de firma COMTECH. CO. SRL  care se ocupă cu producția de tuburi, țevi, profile tubulare și accesorii pentru acestea, din oțel cu un profit net de 4.597.759 RON, iar pe locul 16 regăsim societatea AGER-ROM MACHINERY SRL, firmă specializată în instalarea mașinilor și echipamentelor industriale cu un profit net de 4.172.120 RON. Poziția a 17-a este ocupată de COMPANIA DE APĂ OLT SA cu un profit net realizat anul trecut de 3.796.605 RON. Topul continua cu GRUP PRIMACONS SRL, firmă controlată de omul de afaceri Octavian Bălțoi. Societatea a obținut un profit net în 2018 de 3.611.257 RON. Pe penultima poziție în top 20 se situează COLAD INTERCONS SRL, care are ca obiect de activitate lucrări de construcții a clădiirlor rezidențiale și nerezidențiale , cu un profit net realizat în 2018 de 3.296.353 RON. Topul celor mai profitabile 20 de firme din municipiul Slatina se închide cu societatea TOPNEF RECICLARE SRL (recuperarea materialelor reciclabile sortate) cu un câștig net obținut în 2018 de 3.008.098 RON.

„ Profitul net cumulat înregistrat de primii 20 de profesionişti cu sediul social în municipiul Slatina, existenți în Registrul Comerţului Olt, conform datelor din 9.262 situaţii financiare pentru anul 2018 obţinute de la Ministerul Finanţelor Publice și preluate în registrul comerțului a fost de 486.187.554  RON”, a precizat Claudia Liana Jurge, directorul Oficiul  Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt. Surprinzător este faptul că producătorul olandezo-belgian de sârme metalice şi din oţel Bekaert Slatina SRL, companie care a ocupat în 2015 primul loc în topul investitorilor din municipiul Slatina, în ce privește profitul net, dar și compania Prysmian Cabluri şi Sisteme SA, companie deţinută de italieni şi olandezi, nu se regăsesc, în 2018, în top 20 cele mai profitabile firme din Slatina.