Tinerii fermieri vor beneficia, în premieră, de terenuri concesionate de la ADS

0
278

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că tinerii fermieri vor beneficia în acest an, în premieră, de terenuri concesionate de la ADS în suprafață de 50 de hectare, în condițiile în care nu au deținut până acum niciun hectar, scrie Mediafax.

Duminică, la Cluj-Napoca într-o conferință de presă, Adrian Oros a declarat că măsura va fi luată în contextul fenomenului de îmbătrânire a fermierilor şi a forţei de muncă din agricultură.

„Pentru prima dată, în 2020, pentru tinerii fermieri, pe lângă banii alocaţi acestui program de sprijin, vom încerca să alocăm şi câte 50 de hectare de teren agricol, hectare pe care le-am identificat în contractele de concesionare care expiră în anul acesta și care nu vor mai fi prelungite. Considerăm că este foarte important ca de acest teren să beneficieze şi cei care se încadrează în această categorie tineri fermieri, ţinând cont de fenomenul de îmbătrânire a fermierilor şi a forţei de muncă din agricultură. Agenția Domeniilor Statului (ADS) gestionează o suprafață de 319.390 ha, terenul statului român, din care 111.640 ha cadastrată. De asemenea, avem o suprafață de 230.000 de ha suprafață concesionată, din care niciun hectar pentru tinerii fermieri”, a spus Oros.

Acesta a subliniat că se vor modifica și redevențele obținute de pe aceste terenuri concesionare, care sunt „ridicole”, și sunt cuprinse între 300 și 800 kg grâu/ ha în condițiile în care se obțin 10.000 -12.000 de kg de grâu la hectar.

„Sunt terenuri concesionate către firme din țări UE și extra UE, care sunt și beneficiare de subvenții”, a explicat ministrul Agriculturii.