Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va găzdui în perioada 07-09 noiembrie 2024 „Târgul de Sfinții Mihail și Gavril”. Organizat cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, evenimentul reprezintă o oportunitate pentru producătorii și procesatorii români de a-și promova produsele agroalimentare, dar și un bun prilej de informare a consumatorilor cu privire la proveniența și modul de preparare al produselor.
Expozanții vor oferi consumatorilor o gamă variată de bucate tradiționale românești, dar și produse locale autentice și diversificate. În cadrul acestui târg vor fi expuse produse atestate tradițional din categoria lactate, carne, băuturi spirtoase, dar și produse care au dobândit mențiunea „produs montan” din categoria miere, lactate și preparate din pește. Totodată, în cadrul evenimentului se vor regăsi produse care au dobândit protecția la nivel european, precum: brânză „Telemea de Sibiu” – IGP, „Magiun de prune Topoloveni” – IGP, iar vizitatorii vor avea ocazia de a achiziționa din cadrul târgului produse apicole bio.
„Cumpărând produse de la producătorii autohtoni, putem sprijini economia și susține dezvoltarea durabilă a zonelor respective, contribuind totodată la promovarea tradițiilor noastre gastronomice”, a declarat ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț BARBU.
Vizitatorii se vor bucura de o ofertă bogată, având posibilitatea de a degusta și achiziționa preparate din carne, lactate din lapte de vacă, oaie sau capră, fructe și legume, dulcețuri, gemuri, sucuri, siropuri, uleiuri presate la rece, produse de patiserie, produse apicole, băuturi spirtoase, obținute de producătorii români prin valorificarea materiei prime locale.
În cadrul târgului va fi rezervat un loc pentru iubitorii de produse și preparate pescărești. Astfel, producători de pește din Jurilovca, Sfântul Gheorghe și Murighiol vor expune spre vânzare produse dobrogene obținute din pește, precum:
- borș tradițional de pește cu ardei iute, mămăligă, mujdei;
- pește la plită (crap, caras, biban, somn, macrou, sturion, calcan, stavrid, lufar, levrec, hamsie, chefal, șalău, zărgan);
- ciorbă de pește și storceag;
- saramură de pește cu mămăligă și mujdei;
- midii cu sos de usturoi;
- rapane în sos de vin;
- pește prăjit: hamsie, șalău, chiftele de pește, sprot, guvizi, barbun.
Oaspeții târgului vor avea ocazia să deguste și să achiziționeze o serie de preparate, precum: zacuscă cu pește, icre de crap sau de știucă, batog afumat, diverse sortimente de pește marinat, sardeluțe marinate, cremă din păstrăv, salata cu icre de știucă, Salata Tradițională cu icre de crap – Specialitate Tradițională Garantată (STG), pastrama deltaică de crap argintiu afumată, file de păstrăv morcovit afumat la cald, batog din file de păstrăv, caviar de pastrav, cârnat din păstrăv morcovit jăruit la cald, păstrăv în osânză de legume, păstrăv murărit pe Zamora, tocană de păstrăv jăruit cu legume, tocană de păstrăv jăruit cu legume, păstrăv în zamă de roșii, pate din ficat și file de păstrăv, cozonac, prăjituri și produse de patiserie, poale-n brâu de Tocileni, alivenci moldovenești, colac cu nucă de la Boianu, chec de casă, pită de casă cu cartofi, dar și legume și fructe proaspete și procesate cum ar fi: murături, zacuscă, dulcețuri, gemuri, compot, sucuri și siropuri, brioșe, bomboane, ciocolată, batoane proteice.