Patronii olteni sunt din ce în ce mai interesaţi să angajeze şomeri peste 45 de ani, atraşi de facilităţile oferite de către stat. Astfel, în 2017, datorită programelor derulate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt au fost încadraţi peste 350 de şomeri de peste 45 de ani.
Atraşi de stimulentul financiar acordat de stat, tot mai mulţi angajatori olteni încep să angajeze şomeri cu vârsta de peste 45 de ani. Astfel, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, persoane cu dizabilităţi, şomeri de lungă durată, tineri sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni. Angajatorii care încadrează în muncă, şomeri care, în termen de cinci ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă în cuantum de 900 lei. „În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2017, au fost încadraţi 363 de şomeri peste 45 de ani sau care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor parentale”, a precizat Elena Iordache, purtătorul de cuvânt al AJOFM Olt.
Ilie Bîzoi