Pensionarii ieşiţi deja la pensie, dar care doresc să mai facă un ban în plus îşi pot lua un job. În prezent, aproximativ 1.600 de pensionari din Olt cumulează pe lângă pensie şi venituri din salarii dintr-un total de aproape 86.000 de pensionari la limită de vârstă.
Însă, în această categorie de pensionari-salariaţi nu intră toţi beneficiarii sistemului public de pensii. De efectele legii beneficiază doar pensionarii pentru limită de vârstă şi cei încadraţi în gradul III de invaliditate, aceştia din urmă cu condiţia să lucreze cel mult jumătate de normă, precum şi nevăzătorii şi copii pensionari de urmaş. Potrivit conducerii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Olt, pensia poate fi cumulată cu salariul şi în cazul soţului supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, cu condiţia ca acestea să nu depăşească 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pensionarul beneficiar de pensie pentru limită de vârstă angajat cu contract individual de muncă va plăti la stat contribuţii sociale ca orice angajat, exceptând contribuţia la Fondul de Şomaj, pe care pensionarii salariaţi nu trebuie să o plătească.
„În prezent, la CJP, sunt înregistraţi 1.593 de pensionari, care lucrează în baza unui contract individual de muncă, dintr-un număr total de 85.976 pensionari la limită de vârstă”, a precizat Iulian Smarandache, directorul executiv al instituţiei.
Ilie Bîzoi