Buluc la pensionare

0
758

Nesiguranţa locului de muncă îi determină pe tot mai mulţi olteni să îşi depună cererile pentru a ieşi pensie. Astfel, în primele două luni ale anului, la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Olt, s-au înregistrat sute de cereri noi de înscriere la pensie.

Sute de persoane care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a ieşi la pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau anticipată parţial, dar şi la pensie de invaliditate s-au adresat de la începutul acestui an CJP Olt. Astfel, în primele două luni ale acestui an la CJP Olt s-au înregistrat aproximativ 850 de cereri de înscrieri noi la pensie. „În perioada 1 ianuarie – 28 februarie la CJP Olt s-au înregistrat 841 cereri de înscrieri noi la pensie. Totodată , în perioada de referință s-au soluționat 861 cereri, incluzând și cererile depuse în luna decembrie a anului trecut și care s-au soluționat la începutul acestui an, termenul legal de soluționare fiind de 45 de zile, în cazul în care dosarul este complet.  De asemenea, au fost înregistrate și 797 de cereri de recalcularea pensiilor și au fost soluționate 608, incluzând și soluţionarea cererilor din oficiu”, a precizat Constanța Gheorghe, purtătorul de cuvânt al CJP Olt. Îmbucurător este faptul că, toate cererile, atât cele de înscriere noi la pensie, cât şi cererile de modificări drepturi de pensie depuse în perioada analizată au fost soluţionate. Pentru a ieşi la pensie, solicitantul trebuie să depună la sediul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Olt o cerere însoţită de o serie de documente prevăzute în normele metodologice ale Legii 263/2010. Acestea sunt carnetul de muncă (original şi copie), carnetul de muncă pentru membrii CAP şi carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original şi copie), alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată; actele de stare civilă ale solicitantului (BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie – original şi copie; livretul militar; diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că au fost urmate la zi; adeverinţe privind sporul cu caracter permanent; adeverinţă privind condiţiile de muncă deosebite speciale.

Ilie Bîzoi