SUTE DE FIRME DIN OLT ȘI-AU ÎNCHIS PORȚILE

0
229

Aproape 500 de firme au fost radiate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (ORCT) Olt, în primele 11 luni ale acestui an, din care 43 numai în luna noiembrie. Aceasta este situația în județul Olt, potrivit ultimului raport dat publicităţii de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Numărul firmelor şterse de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt , în primele 11 luni din 2020, a scăzut faţă de aceeași perioadă din 2019. Dacă în primele 11 luni din 2019 fuseseră radiate, în Olt, un număr de 1.833 firme, în aceeași perioadă din 2020, au fost radiate 494, ceea ce înseamnă o scădere a dinamicii acestui indicator cu 73,05 de procente. Numai în luna noiembrie 2020, 43 de firme si-au închis porţile.

Din peisajul mediului de afaceri al Oltului, au dispărut atât PFA-uri (persoane fizice autorizate), cât şi societăţi comerciale cu răspundere limitată şi mici întreprinderi individuale.

De la începutul lunii februarie 2017 radierea unei entități (în urma dizolvării sau lichidării) fie ea cu personalitate juridică (SRL, SRL-debutant etc) sau fără personalitate juridică (PFA, întreprindere individuală/familială) se face fără plata taxelor de registru. Eliminarea tarifelor pentru această operațiune este stabilită de Legea numărul 1/2017, publicată în Monitorul Oficial.

Radierea unei entități înseamnă desfiinţarea efectivă a acesteia și stergerea ei din Registrul Comerțului. Radierea apare, în general, în urma dizolvării.