Sute de amenzi pentru oltenii fără mască de protecție

0
166

Sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii olteni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgentă Olt au continuat să desfășoare acțiuni de verificare a modul în care sunt respectate măsurile pentru prevenirea și combaterea efector pandemiei de Covid-19.
La aceste activităţi au participat peste 250 de efective.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate 79 de societăți comerciale, 63 de mijloace de transport și au fost legitimate și verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse aproape 1.000 de persoane.
În urma neregulilor constatate, echipele mixte de control au aplicat 149 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.500 de lei, cele mai multe fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.