SURSE – Guvernul pregătește LOVITURA: SALARIUL MINIM CREȘTE cu aproape 25% în funcție de studii și vechime de la 1 ianuarie 2019

0
437

Începând cu data de 1 ianuarie 2019, angajații care au o vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare absolvite vor primi un salariu minim brut de 2.350 lei lunar, potrivit unui draft guvernamental ajuns în posesia ȘTIRIPESURSE.RO.

Astfel, Guvernul se pregătește să adopte, în ședința de vineri, o hotărâre privind stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată astfel:

– „Începând cu data de 1 ianuarie 2019, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.080 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, în medie, reprezentând 12,43 lei/oră”

– „Începând cu data de 1 ianuarie 2019, pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se majorează de la 2.080 lei la 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 14,044 lei/oră”

În prezent, salariul minim brut este de 1.900 de lei.

Pentru angajații care se vor încadra pentru salariu minim de 2.350 de lei, majorarea este de aproape 25%.

Sursa: stiripesurse.ro