Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt vine în sprijinul angajatorilor informându-i că pot beneficia de subvenţionarea locurilor de muncă vacanţe conform Legii numărul 335/2013, actualizată, privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior.
Astfel, angajatorii care încheie un contract de stagiu cu absolvenţii de învăţământ superior, beneficiază, la cerere, pe perioada derulării acestuia, de o suma în cuantum de 1.350 lei/lunar, acordată din bugetul asigurărilor de şomaj în limita fondurilor alocate cu această destinaţie.
Contractul de stagiu se încheie la aceeaşi dată cu contractul individual de muncă, durata fiind de şase luni. Perioada de stagiu se desfăşoară pe baza unui program de activităţi aprobat de angajator, la propunerea conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea stagiarul. Pe perioada stagiului, stagiarul va fi coordonat şi supravegheat de un mentor desemnat de angajator. Potrivit directorului executiv al AJOFM Olt, Constantin Cîtu, scopul efectuării stagiului este de a asigura tranziţia absolvenţilor de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţă muncii, de a consolida competenţele şi abilităţile profesionale pentru adaptarea la cerinţele practice şi exigenţele locului de muncă în vederea integrării în muncă, precum şi de dobândire de experienţă şi vechime în muncă şi, după caz, în specialitate . Angajatorii au obligaţia să comunice AJOFM Olt locurile de muncă vacanţe care pot fi ocupate de către absolvenţii de învăţământ superior prin încheierea de contracte de stagiu. Comunicarea se face prin transmiterea către agenţie a formularului „Situaţia privind locurile de muncă vacanţe”, cu menţiunea că la rubrica „Observaţii” se adaugă şi termenul „stagiu”.
În vederea acordării stimulentului financiar lunar din bugetul asigurărilor pentru şomaj, angajatorii încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, în termen de 30 de zile lucrătoare de la dată încheierii contractului de stagiu. În situaţia în care convenţia nu se încheie în termenul menţionat, angajatorul nu mai beneficiază de sumele alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru acel contract de stagiu.
Ilie Bîzoi