Subvenții consistente pentru crescătorii de bovine

0
173

Ministrul agriculturii, Petre DAEA, încurajează crescătorii de animale să continue această îndeletnicire care face parte din tradiția poporului român.

Pentru menținerea unui șeptel de animale care să valorifice resursele naturale de care dispunem, Guvernul a venit în sprijinul crescătorilor de animale cu subvenții consistente, acordate la timp. Pentru a veni în întâmpinarea fermierilor din sectorul zootehnic, la solicitarea MADR, Comisia Europeană a aprobat, în premieră, avansul în procent de 70%, începând cu data de 16 octombrie, astfel încât crescătorii de animale să facă față condițiilor vitrege, ca urmare a secetei, dar nu numai. Astfel, Guvernul a alocat suma de 185.483.810 euro, în ședința de săptămâna trecută, pentru crescătorii de animale pentru anul de cerere 2022, pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic. Din plafonul total, pentru specia bovine (bivolițe de lapte, taurine de carne și vaci de lapte) vor fi alocați 114.129.810 euro”, se menționează într-un comunicat de presă.

Potrivit reprezentanților MADR, luni, la Bruxelles, în Consiliul de miniștri, prin vocea ministrului Daea, România a susținut interesele fermierilor români, a crescătorilor de animale, de taurine și de vaci de lapte, care trebuie să fie în centrul politicilor agricole din țara noastră sprijinite din fonduri europene, dar și din bugetul național.

Momentul dificil pe care îl traversează zootehnia poate fi depășit prin susținerea vacilor cu lapte, prin sprijinul cuplat (300 euro/cap de animal), prin ANT (105 euro/cap de animal), măsuri de bunăstare (100 euro/cap de animal), care se vor acorda în perioada următoare prin PNS.

Vaca de lapte constituie principala noastră sursă de lapte. Drumul spre abator este deschis și necesar pentru efectivele reformă, care și-au încheiat perioada de producție și reproducție, nu pentru animalele aflate în plină producție. Mecanismele de sprijin și sumele prevăzute în PNS, pentru perioada care urmează, susțin creșterea efectivelor de vaci de lapte pentru menținerea pe piață a celui mai valoros aliment. Să fim încrezători în posibilitățile noastre și să acționăm împreună pentru dezvoltarea acestui sector!”, a afirmat Petre Daea.